E 8am, ne-am împachetat şi plecăm spre aeroport. A fost extraordinar, însă, în cuvintele lui Doomz, până aici a fost vacanţă, de acum începe aventura!

După cum am anticipat, internetul e destul de scump şi de prost pe aici, plus că am avut niscai probleme cu laptopul care a decis că nu prea are chef să se conecteze la reţele wireless, aşa că, vrând-nevrând, am cam rărit-o cu postările. Dar o să încerc acum să fac o aducere la zi.

De când n-am mai scris, am făcut trei excursii – una prin jurul insulei pe care stăm (Santa Cruz), orientată în special pe snorkeling, una pe Isla Floreana unde am vizitat şi ceva din insulă (destul de neinteresant) dar am făcut şi două reprize spectaculoase de snorkeling şi ultima, în regie proprie, pe Isla Baltra, unde am făcut plajă cu leii de mare.

În prima excursie am fost doar noi cinci şi am avut noroc de doi ghizi foarte simpatici şi care ne-au lăsat să facem ce vrem. Basically, ne-au învârtit în jurul insulei Santa Cruz şi insuliţelor apropiate, ne-au arătat rechini, iguane şi lei de mare şi ţestoase făcând sex şi ne-au dus în două locuri de făcut snorkeling.

A doua excursie a fost mai puţin plăcută, am fost un grup mult mai mare şi am avut un ghid… să-i zicem sicitirit, chiar dacă destul de informat, iar Isla Floreana nu prea are multe de oferit în afară de o rezervaţie de ţestoase şi locurile unde a trăit o familie de nemţi care s-a refugiat aici la începutul anilor 1930. However, cele două reprize de snorkeling au fost absolut incredibile, am văzut milioane de peşti tropicali (think Finding Nemo), rechini, lei de mare şi tot felul de alte vietăţi. De asemenea, din barcă am văzut şi pinguini, flamingo şi diverse păsări (boobies, egrete, pelicani, etc.). Partea cea mai proastă au fost însă cele două drumuri de 1h30 cu barca care ne-au lăsat ameţiţi şi cu stomacul în gât.

Drept care, în ziua următoare, am hotărât să evităm transportul marin şi ne-am dus la plajă şi snorkeling pe Isla Baltra care e despărţită de Santa Cruz printr-un canal foarte îngust. Aşa că am luat un taxi până la canal, un ferry până pe Baltra şi un camion până la plajă. Plajă care era deja ocupată – de leii de mare . Două familii (familie înseamnă un mascul şi o grămadă de femele şi pui) au lenevit la soare şi au înotat cu noi, plus că le-au pozat lui Doomy şi Călin ca nişte fotomodele.
Singura bubă a fost că nu ne-a zis nimeni că ferry-ul nu mai funcţionează după ora 16, aşa că ne-am trezit singuri – singurei pe doc la 16:15. Din fericire, un nene cu o barcă a reacţionat la semnalizările noastre disperate şi ne-a dus pe malul celălalt unde ne aştepta taxiul să ne întoarcă acasă.

În fine, ieri ne-am întors la dragostea noastră dintâi, Tortuga Bay, unde am prestat din nou plajă şi snorkeling – cu rezultate spectaculoase. Cred că pozele de mai jos pot explica mult mai bine decât o pot face eu.

Astăzi am decis să nu facem nimic, în afară de bagaje şi chill out. Mâine dimineaţă plecăm spre Guayaquil, unde ne-am făcut o rezervaţie la o casă cu internet, deci sper să fim mai prolifici cu postările, cu toate că vom avea mai puţin timp de distracţie, având în vedere că trebuie să ne ocupăm de formalităţile necesare importului maşinii.

PS. Happy birthday Mummy & Liviuţu!

Nu stiu cum au putut sa-mi scape florile din posturile trecute. Pentru mine, fiecare floare pe care o vad este un generator de fericire.
Hibiscusi imensi, pe post de gard viu – wooow. As vrea şi eu asa ceva acasa!
Craciunitele, cele pe care le stim noi în mare voga de Craciun şi ne chinuim cu ele sa le pastram cat mai mult, sunt aici copaci intregi -nu ma mai satur sa-i privesc!
… şi multe alte specii pe care nu le-am mai vazut pana acum… poate le puteti identifica voi din poze.

Mie imi vine mai rar randul la net, asa ca ma strecor şi eu cand pot .Chiar daca stiti deja despre aventurile noastre de la baieti şi ati şi vazut poze, daca mai aveti rabdare, puteti afla, pe scurt, şi parerea mea… “care este” . So… ramasesem la Ecuador.

Quito:
Contradictie!
Desi este saracie mare, un apartament cu 2 camere costa 60.000 de dolari. Desi au forme geografice de invidiat, poluarea este incredibila. În rest, este dragut, pitoresc şi fiind primul oras sud-american pe care l-am vazut a avut un impact puternic asupra mea. Exista şi orasul nou, care este foarte diferit de zona veche, e curat şi frumos aranjat, iar în parcul Carolina, parcul central, duminica dimineata, hoarde de oameni fac sport; poate acesta este motivul pentru care nu am prea vazut persoane grase .

Arhitectura – este un haos total sau poate asa il percepem noi. Case incepute şi neterminate, trepte care duc, literalmente, spre nicaieri, biserici autohtone, dar şi o copie a celebrei Notre-Dame de Paris. La fel, în zona noua exista o ordine în dezordine şi ochiul se poate relaxa.

Oamenii – din nou contradictiile sunt prezente peste tot. Pe de o parte, taranii -care cu portul lor popular, par nefiresti în aglomeratia urbana, pe de alta parte, locuitorii obisnuiti ai orasului par ca nu isi pot depasi conditia, dar sunt mandri ca isi duc viata la oras. În general, toti sunt amabili şi zambitori… well, pana la proba contrarie…

Vremea – ce bine e cand e cald şi soare! Spre sfarsit de noiembrie, soarele arde şi noi, blanquitos, avem musai nevoie de lotiuni de soare.

Mancarea – neasteptat de buna. Difera de la un restaurant la altul, şi la pret şi la calitate, dar spre surprinderea mea am tolerat-o foarte bine şi mi-a placut foarte mult. Abia acum, cand scriu postul, 26 noiembrie, am niste problemute cu stomacul, dar sper sa treaca repede şi oricum, am rezistat mai mult decat am crezut . A, da… am mai avut un episod neplacut cand am coborat de pe Cotopaxi: stomac intors pe dos, frisoane, dureri ingrozitoare de cap; şi toate astea de la o supa de asparagus, dar şi din cauza deshidratarii (de atunci am mereu langa mine sticla cu apa ).

Muzica – salsa, bachata, merengue, reggaeton şi cand te saturi de ele o iei de la capat cu salsa, bachata…. Carmen (Martini) ti-ar fi placut , mie imi cam joaca piciorusele ori de cate ori aud o salsa sau o bachata.

Cotopaxi:
Extraordinar!
Şi acum, cand ma gandesc în urma la ziua cu pricina, am un zambet pe fata de la o ureche la alta. Experienta pe care am trait-o pe Cotopaxi ma va provoca mereu sa imi incerc rezistenta fizica, poate chiar pana la epuizare, pentru a ma putea infrupta apoi din maretia pe care ti-o ofera natura.
Urcusul de la 4.500m altitudine pana la 4.723m iti ia mai mult de 45 de minute şi este aproape infricosator cat de incercat iti este organismul. Insa, chiar daca simti ca ai atins punctul de la care nu mai vrei sa faci niciun pas în plus, cand te uiti în jur şi vezi cu ce esti rasplatit, nu poti sa nu vrei mai mult. Motiv pentru care, am urcat şi mai sus, la 5.000 m altitudine, inca 30 de minute, chiar la baza vulcanului, langa ghetari.
Am admirat privelisti care iti pot taia respiratia la fel ca şi lipsa de oxigen, privelisti pe care nu cred ca le voi uita vreodata. Erau momente cand vantul se oprea şi se asternea o liniste atat de adanca, incat, inchizand ochii, ma intrebam daca mai exista ceva pe lumea asta mai profund de atat. Mi se parea ca plutesc în eternitate.
Mi-am permis luxul sa ma opresc, sa inchid ochii şi sa ma gandesc la toti cei dragi mie şi la cat de mult inseamna ei în viata mea. Am trait acel moment cu o asa o intensitate, incat mi-au dat lacrimile şi imi doream ca fiecare dintre ei sa fie langa mine… ei bine, ati fost! -in sufletul meu!…
Urmeaza coborarea, nu mai mult de 15 minute: picioarele ti se afunda în nisipul lasat de lava, şi te simti ca un copil la joaca: fericit! Fericita am fost şi eu ca am avut norocul sa pot trai asemenea momente. Nici macar problemele de sanatate pe care le-am avut în acea seara, nu au umbrit cu nimic extraordinara aventura.

Otavalo:
Colorat!
Drumul spre Otavalo este impresionant: prapastii adanci, dealuri molcome, dar şi un varf de Cotopaxi care parca te urmareste.
Otavalo este un targ frumos, cu foarte multe culori vesele si unde negocierea este cuvantul de baza. Mi-a placut, nu m-am plictisit deloc – fata de alti membri ai grupului – şi as fi cumparat atatea de acolo daca nu as fi stiut ca nu am loc în bagaje nici macar de un fir de ata in plus. Tot m-am ales insa cu o palarie şi cateva maruntisuri .

Galapagos:
Inca în desfasurare.
Este o alta lume, unde oamenii şi animalele traiesc în buna pace. Testoase, iguane, pelicani, boobies, lei de mare, pescarusi, tot felul de pestisori, ocean, baie, plaja, soare, arsuri, snorkeling, excursii cu barca pe alte insule, mancare buna… cam asta este viata noastra pe Galapagos. Cu poze va delecteaza baietii.

Cam atat am avut de raportat. Pana data viitoare, va pup pe toti şi va imbratisez tare, tare.
Lili, din Golilipagos

LAND AHOY!!!
To my eternal disappointment we reached Darwin’s islands during the rainy season.Which, considering the crew is not too bad as everyone got severely sunbuirned the very next day…yours truly among the vuictims (but being almost creole I was not too bad). I still have to taste the turtle bisque, even tho all the turtles we saw are over 100 years old, so might be a bit stringy. However, if we visit the Galepaogos again, in the next 50 years or so, we will see the very same turtles (tortoises rather). Things to do in Puerto
Ayora: visit Darwin’s station and beach and snorkel (meh), admire the local crafts and stores- too bloody expensive to buy anything, plus the local jewllery leaves much to be desired- my opinion; take lots of pictures of everything that moves, pelicans, sea lions, iguanas, fishes, bugs, trees in the wind, water splases as we merrily sailed away on the dingy ships..what else…eat. This next paragraph is entirely devoted to eating (im currently famished), so eating: touristy food is pricey for Ecuador, after dishes that cost btw. $3 and $7 paying $12 for a local fresh langouste seems much. The local joints have excellent beef steaks, at 4.5 per person, a steak the size of the plate which is awesome after day’s swimming. The sun sets around 6 pm and we don’t have a telly in the house, so we get to play society games till 10 pm when we’re dead tired (Im still the undisputed scrabble queen). This evening i made some chocli which is roasted corn, kernels between popcorn and unpopped corn, well just kernels actually.
Snorkeling- lots and lots of fishes, sea lions and tutles in the water. Because of the Humboldt current, there’s a feeding and mating frenzy, all is color and all color is movement…the pictures don’t really do justice to the things we see, like being on the Natiponal Geographic 24/7, minus the time we didn’t have water at the house, we got really miserable but thats solved now:).

So, this is all my reporting for now, and I hope to get back at least once more before we leave eden. And if not, I heard Guayaquil has some nice beaches.
d.