Sudamericana noastra este definitely un produs extrem de concentrat. Am tras tare sa ajungem cat mai repede la Cusco si basically am reusit; pretul insa este o significanta doza de oboseala pe care ramane de vazut cum o tratam…

So… 3 days ago it was Nazca. Am ajuns destul de tarziu seara dupa un drum de 500Km petrecuti in 12 ore caci ne-am oprit la ChanChan si pe litoralul peruan neorganizat turistic (mai bine asa). Nazca ca localitate e un mic orasel in mijlocul desertului dar care era surprinzator de activ noaptea (poate si pentru ca era sambata). Liniile insa (pe care Panamericana le taie de 2 ori) e mari si impunatoare de la 1800ft dintr-un mic Cessna pe care pilotul il invartea ca un carabus ca sa ne arate “arachnia” “monkey” “whale” “colibri” etc si etc. Atat de mult a invartit pilotul micul Cessna ca io cel putin am fost foarte aproape de-a umple punga din scaun cu stuff. Nu m-am facut de rusine dar a durat destul de mult sa-mi revin. Daria n-a avut nimica (ca e superioara:). Anywas liniile pot fi descrise doar cu poze pe care nu prea le am pregatite sa le pun pe net… Sper ca maine seara.

Dupa zborul cu avionul (asta a fost dimineata, la 10 eram inapoi la hotel) ne-am mai recreat un pic (hotelul avea si piscina si internet, adica de toate pentru toti) si pe la 1:30 am plecat inspre Cusco. Noi stiam din calculele noastre (500Km masurati de noi sau 390Km adunati pe harta Americii de Sud) ca va fi un drum lungutz dar nimic deosebit si ca ar trebui sa ajungem in fo 8 ore. Well ce-a urmat vom avea grija sa fie recordul de condus intr-o zi pentru Sudamericana noastra. Drumul pana la Cusco are totusi 600Km daca tai muntii, era si in constructie (a trebui sa asteptam 1 1/2 ore ca sa trecem mai departe), are bucati unde drumul nu prea exista (in satul Puquio), am prins si o bucata de ceata de 2-3 ore (ceata deasa de disparea botul masinii din cand in cand).

Alte motive, demne de-a intra in detalii, fura cina din satul Puquio, intr-un restaurant 101% original peruan, cu tot cu tatal care invata copii matematica, mama care avea grija de fetita cea mica in timp ce se uita la televizor la Home Alone (ala cu copilu’ blond), baia in fundul curtii langa un caniche alb in lantz si o gasca in cusca. Totul la 4000m si ceva, intr-un satuc cu strazile abia luminate, strazile foarte desfundate (in defense: vor face drum pe acolo) si foarte obositi si ametiti de urcarea foarte rapida de la 500m (Nazca). Am baut ceai de coca din ala din frunze (clar ajuta la lupta cu inaltimea dar efectul nu tine prea mult) si am mancat pastrav (lili and me) care fu bun, pui (daria) si ribs de vaca (go and calin) care fura ciudate si nu neaparat bune. Al doilea motiv al intarzierii fu ca peisajul era absolut bestial; intai am avut parte de niste serpentine pe langa care Transfagarasnul este loc de dat cu caruciorul si apoi, ajunsi la 4000m si ceva, un platou inconjurat de munti si stanci si presarat cu lame, totul pe un superb soare de dupa-amiaza care facea cea mai perfecta lumina pentru poze si admirat stuff. Super impresionant, stai cu gura cascata si apesi pe shutter fara sa te mai gandesti la ce si la cum…

Anyways, la Cusco am ajuns dupa sapte-spre-zece ore, adica la 6 si putin dimineata, morti de oboseala si ametiti de inaltime. Am gasit un hotel ieftin dar relativ prost in care am adormit in secunda in care am pus capul pe perna.

Cusco e oras frumos, sta intre dealuri, cu case frumoase cu niste balcoane din lemn sculptat foarte ochioase si ele, curat si cu foarte foarte multi oameni albi. Turisti. Scump insa, mai scump ca orice alt oras peruan (turistic). Toti folosesc Cusco-ul drept punct de plecare pentru MachuPicchu in care am mers si noi in 3 echipe diferite: Calin a pleca cum am ajuns in oras (singura-i sansa) noi am plecat a doua zi – Go+Lili au plecat cu noaptea in cap sa vada rasaritul, noi am plecat mai tarziu ca sa prindem apusul. Concluzia tutoror fu ca este above impresionant si peste asteptari si inchipuiri de maiestos si frumos. Again, pozele fac mai mult decat cuvintele dar mi-s foarte in urma cu ele si am foarte multe de trecut prin…

Ne-am invartit vreo 1 ora prin satul Incasilor (casa garzilor, piatra de sacrificii, terasele de cultivat, etc, etc) si apoi ne-am grabit sa prindem urcusul pe Wayna Picchu (muntele din fata orasului pe care incasii au mai construit un templu si pana in varful caruia urcatul este limitat la 200 persoane/zi si MAX 1:00pm plecare). Am intrat pe trase cu 10 minute inainte de inchidere si ce-a urmat au fost 45 de minute de epuizare fizica extrema – tot drumul este trepte, una mai inalta ca alta si tot drumul este in vazul soarelui si ca urmare foarte cald. Am transpirat ca niste halterofili in culmea olimpiadei dar ajunsi sus am ne-am prins c-a meritat: best view ever – MachuPicchu vegheat de cei mai frumosi munti din lume. Am poze sa ma justific dar, precum si inainte, va mai dura un pic cu developatul…

Acuma suntem in Puno, pe malul lu’ Titicaca. Drumul de la Cusco a suferit de aceasi problemna ca si celalte drumuri peruane: peisajul este incredibil si e greu sa te abtii sa nu te opresti la fiecare 5 minute sa casti ochii si sa faci poze. Chiar ne-am abatut un pic de la drum astazi pana la un set de 4 lagune intre munti – lacuri de un verde smarald intre munti impunatori; chiar si niste flamingo s-au oprit sa admire lacul, Go le-a facut niste poze eu am stat la pescuit dar n-am prins nimica.

Anyways, in Puno si Titicaca…. lacul nu l-am vazut c-am ajuns pe noapte dar oraselul e oarecum cute, plin de oameni pe strazi si surprinzator de dezvoltat turistic. Stam intr-un hotel super fain (cel mai bun raport pret/performanta so far) si maine mergem sa vedem insulele Uros-ilor (un trib care-si construiesc insulele pe care locuiesc din trestie)… somn usor.