Cele mai frumoase peisaje: din momentul în care am inceput sa calatorim în Peru (pe timp de zi), ochiul ne-a fost rasfatat cu peisaje incredibile: desert, ocean, dune de nisip, dealuri verzi sau rosii (aproape toata roca din Peru este de o culoare rosiatica), munti care iti taie respiratia.
Drumul prin desert a fost o experienta noua, ciudata pe alocuri, dar extrem de frumoasa. Dunele de nisip parca erau modelate de cel mai bun artist peisagist, iar furtunile de nisip, iscate din senin, aruncau panglici serpuite pe sosea.
Oceanul, aparea cand te asteptai mai putin… dupa un munte inalt, dupa o curba sau pur şi simplu. Valurile agitate se spargeau de malurile abrupte, barcile de pescari legate la mal erau plimbate în stanga şi in dreapta, iar toate la un loc erau o priveliste de care cu greu te puteai desprinde.
Au urmat muntii, dealurile, vaile, altiplano-ul şi toate cele pe care le-ati vazut deja în fotografii.

Cel mai albastru cer: niciodata nu ne-a fost dat sa vedem un cer perfect. Peru a fost o incantare din orice punct il priveai: in sus, în jos, la stanga sau la dreapta. Astfel ca, atunci cand priveai în sus o imensa oglinda bleu se intindea deasupra capului, o oglinda atat de curata şi clara, incat ai fi putut sa te vezi în ea. Norisorii albi desavarseau opera, iar zambetul de pe fetele noastre reprezenta tributul pe care il puteam aduce naturii pentru toate bucuriile oferite. Fericire.

Cele mai multe stele: tot raul spre bine – pentru ca mi-a fost tare rau din cauza altitudinii (peste 4500 m – foarte sus, foarte repede) a trebuit sa oprim de mai multe ori de cat am fi vrut. Insa, cu aceasta ocazie am descoperit stelele. Nu ne dadusem seama ca serpuim sub cea mai mare concentratie de stele pe care ne-o puteam inchipui vreodata. Minunat.

Cei mai inceti vanzatori: de cate ori ajungi la o casa de marcat procedura se desfasoara în felul urmator: casiera te examineaza putin din cap pana în picioare, apoi ia un produs şi il marcheaza, se mai gandeste putin, mai ia un produs şi tot asa pana la final. În tot timpul asta, stiind ca mereu exista altceva mai bun şi mai important de facut, te uiti neajutorat la ea şi iti vine sa treci tu repede toate produsele prin minunea de aparat care bipaie. Intr-un final, pleci victorios cu captura intr-o plasuta, dorindu-ti sa te tina cat mai mult, pentru a nu mai fi nevoie sa pierzi minute bune din timpul atat de pretios al calatoriei. Mai cu viata!

Cele mai multe speedbump-uri: niciodata nu mi-as fi inchipuit ca pot exista atatea limitatoare de viteza. În mijlocul desertului, unde poate traverseaza un om pe zi strada, ori în orase, ori intre munti… deodata ne auzeam strigand “speeedbump!”, “banana!”, “rosu!” ori toate deodata. Din pacate, unele nu erau deloc marcate sau erau marcate dupa ce le treceai, iar cele mai multe aveau exact aceeasi culoare ca şi soseaua: mult noroc sa le detectezi din timp.

Cele mai multe serpentine: “Dumnezeule mare!!! Se vor termina vreodata?”. Cam asa ma intrebam pe sutele de km distanta de petrecut în masina. Serpentinele largi şi usoare erau floare la ureche, dar multe sunt tip “ac de par”, iar la altitudinile cele mari pe care a trebuit sa la trecem, stomacul meu nu a fost prea fericit. Noroc cu peisajul .

Cei mai multi vanzatori ambulanti: nu numai ca sunt cei mai multi, dar sunt şi cei mai insistenti. Se tin dupa tine toata piata daca e nevoie şi, ajunge o singura privire ca şi cum ai fi interesat, ca sa numai scapi de ei. Obositor.

Cea mai scumpa apa bauta: Machu Picchu – caldura mare – aproximativ 2 l de apa adusi cu noi bauti repede – apa cumparata de acolo 1,5 l – 25 de lei.

Cele mai “incapatoare” masini: nu o data ne-a fost dat sa vedem intr-o masina foarte multe capete, mai multe decat ai fi tentat sa crezi ca e normal. Daca incepeai sa numeri ajungeai la cifre precum: 5-6 adulti şi 3-4 copii, iar în mintea ta se dadea deja comanda de profund disconfort din orice punct ai privi problema. Auch.

Cel mai slab instinct de conservare: mai tineti minte ca va spuneam cum in Galapagos animalele nu se tem de oameni. Ei bine, aici am intalnit oamnei care sunt precum animalele de Galapagos: doar ca ei nu se tem de masini. Trec strada pe oriunde şi oricum, nu schiteaza nici macar un gest ca ar fi deranjati de ditamai jeepul care se apropie, iar daca incerci sa claxonezi, se uita putin peste umar fara a parea sa inteleaga ca te-ai adresat lor. Merg mai departe.

Toate una peste alta, au facut din Peru o experienta de neuitat. Mi-ar fi placut sa putem petrece mai mult timp aici, sa putem explora mai adanc frumusetile pe care le are de oferit. Poate va exista o data viitoare numai cu Peru.

Va imbratisez cu drag pe toti şi ne auzim din Bolivia. Lili.