Calatoria mea a luat sfarsit iar concluzia finala a acestor aproximativ 30 de zile se masoara in zeci de GB de poze. Impresiile de la fata locului au fost relatate stilizat si haios de prietenii mei asa ca mie imi ramane sa va spun prin ce iad am trecut dupa o luna de relaxare si o letargie totala: fetele au avut grija de noi toti iar Doomy si Go s-au ocupat de absolut toate detaliile si spre rusinea mea, recunosc ca nu am fost la curent cu tot traseul si ceea ce implica el, asa ca am fost extrem de surprins de tot ce am vazut si cunoscut. Finalul calatoriei mele a fost o concentratie de locuri si oameni extraordinari (despre care mi-e teama ca nu o sa apuc sa povestesc in acest post ca si asa o sa fie lung). Intoarcerea acasa insa a reprezentat o experienta ingrozitoare:

Totul a inceput cand mi-am dat seama cu 20 de min inainte de imbarcare in Cuzco ca eu am luat bilet de avion mai ieftin dar am uitat cu desavarsire ca trebuia sa intreb de taxele de aeroport care evident ca nu erau incluse. Nu e nici o problema pana aici DAR exact in acea zi am avut neplacuta surpriza sa imi dau seama ca acel minunat card ING nu mai functioneaza si dupa ce am inceput sa ma precipit pe la toate bacomatele din aeroport am ajuns la marea performanta sa il si pierd. Am sunat la mastercad de mi l-a si blocat si am gasit printr-un miracol 5$ in buzunar pentru taxa de Cuzco sperand ca nu mai am nevoie sa platesc nimic in Lima. Evident ca in momentul in care am primit biletele in Lima pentru restul zborurilor domnul acela mi-a spus zabind sa nu uit sa platesc cei 31$ taxa de aeroport moment in care iar mi s-au taiat picioarele. Asta se intampla la ora 1:45 am ora Romaniei. Au venit alti domni de la securitate si m-au tras intr-o camera separata de mi-au scotocit toate bagajele dar nu mi-a pasat ca stiam ca nu au ce sa gaseasca dubios si din gresala nu stiu ce am facut dar mi-am pierdut sau mi-au furat pormoneul cu cativa lei, buletinul, carnetul de conducere si 2 carti de credit absolut inutile oricum. La ora aia nu ma mai ajuta nimic si nimeni ca am uitat sa va spun dar avionul din Cuzco a intarzia…. 6 ORE!!! Cei de la taxa de aeroport din Lima nu acceptau sa platesc online sau altfel decat in dolari sau soles, asa ca uitandu-ma in dreapta si in stanga am vazut pe un domn care cu 2 zile inainte ma rugase sa il pozez pe platoul de la Machu Picchu si m-am dus la el sa il salut si sa ii spun ce mi s-a intamplat iar acesta m-a intrebat ce vreau sa mananc sau sa beau pentru ca problema banilor e rezolvata, Am aflat (vorbeam in engleza cu el) ca e basc si ca viziteaza a 3-a oara Machu Picchu printr-un program universitar. I-am povestit despre calatoria noastra si la sfarsit mi-a dat $50 refuzand total orice modalitate sa ii returnez. Credeti ca asa s-au terminat problemele? La iesire din Lima, tanti de la ghiseul cu stampile nu a inteles ce era cu biletelul acela pe care l-am primit la granita cu Ecuadorul si am stat o 20 de minute in pozitia ghiocel ca nu intelegeam ce vrea de la mine. Intr-un final a pus o stampila sictirita si m-am urcat in avionul spre Amsterdam. Dupa escala fara preipetii din Amsterdam am ajuns in Madrid unde am descoperit ca unul din cele 2 bagaje de cala ma astepta in Amsterdam. Eu in toata nebunia aceea mi-am dat seama ca pormoneul meu se poate sa fi fost in acea geanta in buzunarul din fata si mare mi-a fost mirarea sa il gasesc acolo dupa 3 ore dupa ce mi-au trimis bagajul cu alt zobr. Am avut noroc ca am avut 6 ore diferenta intre zoboruri. Am ajuns cu bine in tara si nu pot decat sa multumesc lui D-zeu si domnului Xabier ca am ajuns acasa teafar si fara o gaura de o mie – doua de euro asa aiurea. Astazi am intrat pe situl ING si am vazut ca mi-au luat de 2 ori banii pe care i-am scos de la un bancomat in Lima cu o saptamana in urma si cand i-am sunat si-au cerut scuze si au rezolvat problema pe loc. Nu vreti sa stiti ce a fost la gura mea atunci. Mi-am dat seama ca in ultimele 2 zile m-am stresat aiurea cat pentru toata vacanta pentru o amarata eroare de sistem.

Acum ca totul s-a terminat cu bine nu imi mai ramane decat sa le multumesc inca o data prietenilor de calatorie care s-au dovedit a fi niste oameni extraodrinari cu care m-am distrat, am ras si am plans (dupa masina). Cea mai mare surpriza a fost sa redescopar o serie de oameni care in urma unui mail sau sms m-au ajutat enorm: Costin Stefan, Mircea Bularca, Mircea Gavrila iar lui Oliver si Carmen le datorez fiecare minut din aceasta expeditie. Trebuie sa multumesc familiei pentru tot, Cristinei Maxim pentru ghiozdanul haine si accesorii care au facut inconjurul lumii de-a lungul timpului, Paul Feldioreanu pentru lentila minunata, si toti cei care au fost alaturi de mine. Lipsa lui Radu s-a simtit dar a fost alaturi de noi virtual si spiritual si sper sa ne urmeze pasii curand.

Va imbratisez pe toti,
Calin

Un scurt semnal din La Paz-ul cel surprinzator… Tot orasul este un URIAS talcioc: toata partea dinspre case a trotoarelor este ocupata de oameni care vand stuff (fructe, ciorapi, sireturi, DVDuri, etc, etc). Toate stradutele inguste sunt complet ocupate de aceeasi oameni care vand acelasi stuff. Multe dintre casele mai mari sunt transformate in centre comerciale. E ciudat, impresionant si de neinteles tot fenomenul asta. Poate ziua ne va lamuri mai mult… In afara de talcioc, locatiunea orasului este ce face La Paz-ul sa straluceasca: tot orasul este intr-o caldare inconjurata de mama si cu tata muntilor inzapeziti superb. View-urile sunt fantastice dar poze inca n-am facut.

Alt talent al La Paz-ului este traficul care este fenomental. Un fel de Cairo combinat cu Shanghai la puterea a 2-a: plin de dubite care functioneaza exclusiv pe principiul cine e in fata merge inainte. Apoi mai sunt si oamenii de pe strazi care se arunca japanese style in fata masinilor de parca ar fi din gelatina. Femei, copii mici de tot, batrani, invalizi, caini, toti se baga si a merg in fata masinii cu o incredere extraordinara in franele si reflexele noastre noastre (in their defense, totul se desfasoara la 10-20Km/h). Dupa ce ne-am cazat am fost cu Go sa parcam masina: ne-a luat ceva mai mult de 30 de minute sa gasim o parcare si sa bagam masina in ea (n-am condus mai mult de 7-800m). Memorabil.

Alte observatiuni boliviene: tara e clar mai saracuta ca Peru-ul sau Ecuadorul. Drumurile sunt mai proaste dar so far nu sunt chiar rele. Benzina e ieftina (50 centi litrul dar n-am folosit-o so far sa vedem daca tuseste 4Runnerul sau nu). Mancarea ieftinutza.

E fain, imi place. Somn acuma.