Sudamericana

Santiago ne place la toti foarte mult si chair am vrea sa ramanem pe aici.
Clima este oarecum romaneasca (iernile le banuiesc mai calduroase insa), orasul e parizienesc si plin de lucruri de facut, tara este tare lunga si ca urmare ofera tot ce vrei, sosele bune si logice, piersicile si ciresele perfecte, oamenii e de bine… totul roz si cu miros de trandafiri. Negative so far e ca sunt tzantzari si ca e cam scump (dpdv canadian at least). Cu toate astea, maine suntem programati sa plecam (spre Concepcion) lucru frustrant si depresant si motiv pentru care urmatoarea Sudamericana se va intinde pe parcursul unui an intreg!
In Santiago am stat (stam) la hotelul El Raco, un hotel micutz dar cochet si decorat foarte eclectic, plus un serviciu care inca nu l-am primit la nici un alt hotel din viata mea! Totul pentru (doar) 40$/noapte.
Santiagoul l-am batut 2 zile la rand si concluzia tutoror e ca este un Paris al sudului. Duminica fu deosebit caci tot orasul era in shutdown cu foarte putini oameni pe strazi precum si rare magazine deschise.

Am planuit toata ziua sa ne chefuim seara de ziua noastra dar ne-am lungit prea mult cu-n film la cinematograf (se voia a fi doar pauza de plimbat dar filmul a durat putin peste 3 ore asa c-am terminat fimul in pat) asa ca s-a amanat pentru ziua urmatoare. Locul petrecerii l-am decis a fi Buenos Muchachos dupa un pont primit de la taximetristul care ne-a gonit spre cinematograf. Ne-a zis ca este langa statia de metro de langa hotel dar a necesitat alti 7 oameni de intrebat pentru a-l localiza. Culmea era ca toti stiau exact despre restaurantul asta dar finalmente locatiunea s-a dovedit a fi la mama dracului. Detaliu caci, odata ajunsi in zona, restaurantul s-a dovedit a fi o magaoaie fenomentala intinsa pe lungimea dintre doua strazi. Plin de taxiuri in fata, limuzine, afise mari si zgomot de nunta. Era un fel de Sura Dacilor la puterea a 3-a, cu spectacol si formatie, detasament de ospatari cu pixul dupa ureche si toata lumea dinauntru la costum frumos contrastant cu tricourile si slapii nostrii. A fost scump dar complet justificat caci mancarea a fost la inaltimea primelor 2 pagini ale meniului care doar insiruiau listele de premii primite. Pe scurt, cea mai buna friptura de vaca ever.

Astazi am dat o fuga prin imprejurimile orasului pe partea litorala. Daria a vrut sa mergem cel mai aproape, la San Antonio care, intr-adevar, a fost la doar 1 ora de condus pe autostrada dar la sfarsit, la intrarea in oras, ne-a intampinat un “Welcome to San Antonio, the largest Chilean Port” care ne-a cam inecat corabiile. Intra-devar tot orasul si litoralul era o magaoaie de port cu apa marii de culoarea Dunarii. Dar nu ne-am disperat si urmand litoralul am ajuns la Cartagena unde am stat la soare vreo 3 ore (apa era mult prea rece!) pe o plaja salbatica si non-turistica si ca urmare frumoasa – plin de alge mari, groase si dese precum un gard viu, valuri mari si tumultoase, egrete si cormorani precum si caini salbatici foarte prietenosi si jucausi doar ca posesivi in ceea ce priveste cearsaful nostru de plaja. I-am dat la o parte de pe cearsaf cu biscuiti si apa dulce din sticla lucru care i-a apropiat si mai mut de noi dar, chiar si asa, la plecare tot au alergat dupa masina latrand la nemesisul lor – roata care se invarte. Am continuat apoi cu El Quisco, El Tabo, Algarrobo, Casablanca, toate cochete orasele pe litoral, mai mult sau mai putin turistice. Unul dintre ele, Algarrobo parca, se lauda a fi capitala litoralului pentru seniori si aici am si mancat de pranz ca era ieftin!
Pe inserat am ajuns in Valparaiso intr-un peisaj imediat post apocaliptic: le ard dealurile de seceta si ca urmare tot cerul orasului era de niste culori cum eu n-am vazut pe cer. Pe deasupra tot aerul mai si miroasea a frunze arse si pe alocuri ningea cu funingine. Lu’ Daria i-a placut indeosebi apocalipsa serii noastre. Valparaiso e port, mare cred. Dar in afara de asta este un oras surprinzator de dragut cum urca el pe dealuri si cum casele-i sunt culorate viu si au arhitecturi de la inceputul secolului, totul serpuind de-a lungul Pacificului. Foarte fain.
Si mai fain insa fu Vina del Mar, oras imediat lipit Valparaiso-ului si care eu il cred a fi capitala statiunilor litorale din America de Sud (fara a fi vazut Brazilia insa!!). Foarte cochet, hoteluri frumoase, curat, ingrijit, plin de oameni frumos imbracati si scump din cauza masinilor de pe strazi. Noi am ajuns acolo in primul rand cu intentia sa mancam de seara asa ca plimbatul efectiv a fost doar pe lumina artificiala si scurt. Alt lucru de marcat pe harta pentru viitoare excursie de 1 an de zile:)
Nighty mighty.