Archive for January 15th, 2010
The road back
Posted by Go in Sudamericana on January 15, 2010
Am plecat din Ushuaia marţi dis-de-dimineaţă şi am traversat toată Tierra del Fuego, strâmtoarea Magellan şi ultimii 100 km din Chile încetiniţi doar de vânt şi de vamele chiliene care parcă sunt acolo doar să-ţi facă în ciudă şi să te pună să completezi formulare.
Ne-am oprit în Rio Gallegos să ne alimentăm, atât noi cât şi maşina, după care am mai urcat vreo 250 km până în Piedra Buena unde am avut noroc să găsim rapid un hotel ieftin şi bun şi cu internet, drept care eu am stat până la 4 dimineaţa ca să găsesc bilet de avion de întoarcere din Madrid. (Am găsit la Tarom).
De acolo am mers la Comodore Rivadavia – capitala petrolului din Argentina – cu escală în prealabil la pădurea pietrificată – un parc naţional cu copaci giganţi peste care a erupt vulcanul şi s-au conservat perfect. Well, more or less, că erau de fapt doar nişte trunchiuri, destul de spectaculoase, dar cred că denumirea de “pădure pietrificată” e un pic de exagerare. Tot acolo am văzut nişte bulbiţe vulpiţe relativ prietenoase care cerşeau de mâncare prin parcare (puneţi-l pe Doomz să vă arate pozele lui, că merită).
În fine, ieri, după ce am părăsit cel mai prost hotel ever, am parcurs ca eroii peste 1.000 km şi am ajuns la Bahia Blanca, la doar o zi de Buenos Aires. Pe parcursul acestei ultime etape, vântul pampagonic s-a oprit, iar temperaturile au trecut binişor de 30 de grade, cu rezultatul că azi dimineaţă ne-a fost reamintit ce înseamnă cu adevărat căldura 
. Dar nu ne plângem, cu atât mai puţin Daria care a şi tăiat-o la plajă.
Scriu postul ăsta dintr-un pat de hotel de 4 stele, frumos, curat, cu aer condiţionat şi mic dejun cu mai multe opţiuni decât unt şi gem şi, sincer, e atât de relaxant încât n-aş mai pleca prea curând Dar mâine seară ne aşteaptă Buenos Aires şi nu putem refuza.
Ushuaia
Posted by Go in Sudamericana on January 15, 2010
Ei bine, am ajuns. Fin del mundo, baby, the only way is back.
Capătul lumii s-a dovedit a fi mult mai frumos şi mai popular decât ne aşteptam noi, surprizându-ne cu peisaje şi o activitate ieşite din comun. Sincer să fiu, mi-era teamă că, după tot drumul ăsta, va fi un pic anticlimatic, însă tare mă bucur că nu e aşa – dimpotrivă, ar fi meritat vizitat şi dacă nu era la sfârşitul lumii.
Având în vedere că proprietăreasa hotelului unde ne-am oprit s-a arătat deosebit de surprinsă că am programat o singură zi (nici aia întreagă) pentru Ushuaia, am luat decizia să mai stăm o zi şi să facem cel puţin o excursie cu catamaranul pe canalul Beagle. Ne-a ajutat şi faptul că aceeaşi tanti ne-a dat un cupon pentru o reducere bunicică la una din companiile care fac asta.
Partea proastă fu că, începând cu o oră – două de când am ajuns şi până puţin înainte să plecăm din Ushuaia, ne-a plouat încontinuu, dar aşa, apăsat şi enervant.
Dimineaţă ne-am trezit, care mai uşor, care mai greu, şi am ieşit să vânăm alt hotel (că nu mai puteam rămâne la primul) şi să rezervăm o excursie. Le-am rezolvat în mod profesionist, am luat un lunch şi am dat o tură prin magazinele de suveniruri – fantastic de scumpe – după care, la 15 trecute fix, eram la port, gata de excursie.
Ne-am îmbarcat pe un ditamai catamaranul, nu foarte diferit în dimensiuni de bateaux-mouche-urile care fac ture pe Sena (deci mare), închis, cu locuri şi cafea/ceai incluse in preţ, per ansamblu destul de fain, şi, cu un pic de noroc, am prins şi locuri la geam. Ceea ce nu ne-a prea ajutat, căci la ce ploaie şi înnorat era, nici de afară nu vedeai prea bine .
Barca ne-a dus, preţ de vreo 5 ore şi ceva, pe canalul Beagle, pe la insule şi insuliţe, farul Les Eclairages, cormorani, foci lei de mare şi – finalul apoteotic – pinguini! Foarte fain, dacă nu era atât de urâtă vremea ar fi fost şi mai fain, dar înţeleg că nu poţi pretinde vreme mai frumoasă prin zonă. Ever.
Ne-am întors destul de rupţi, Doomjii au mai avut putere să iasă la masă, noi însă ne-am retras la bârlog să ne relaxăm un pic în anticiparea drumului înapoi. Şi cam asta fu experienţa noastră la sfârşitul lumii.