Şi aşa ne-am trezit că e ultima zi la Buenos Aires, ultima zi de sudamericana, întâia noapte de război. OK, nu întâia noapte de război.

By the way, v-am zis ca Şerban s-a tuns?

Dimineaţă am fost copii cuminţi şi ne-am făcut bagajele ca să scăpăm de-o grijă, am reglat ce am mai putut regla, după care, pe o căldură pe care nu vi-o puteţi imagina în emisfera cealaltă, am tulit-o la plimbare, cu destinaţia Recoleta.

Recoleta are dubioasa onoare de a fi un cartier dezvoltat în jurul unui cimitir, locul de veci al bogaţilor şi celebrilor, însă astăzi este mult mai mult decât atât. E un cartier de o eleganţă neaşteptată (no offence), plin de parcuri şi clădiri de inspiraţie pur pariziană, care găzduieşte Facultatea de Drept, Muzeul de Bellas Artes, un mall dedicat magazinelor de design interior, cea mai veche biserică din oraş (de la 1732), ambasade, dar şi străzi comerciale de lux.

Nu în ultimul rând, cimitirul îşi merită renumele, fiind plin-ochi de mausoleuri a căror ambiţie şi dimensiune rivalizează catedralele Europei, dar şi pentru că o găzduieşte pentru eternitate pe Evita. Don’t cry for her, Argentina.

După ce ne-am peregrinat pe la toate cele de mai sus, ne-am îndreptat spre casă şi, la o cină celebratorie cu Doomjii, ne-am luat rămas bun formal de la Sudamericana şi continentul ăsta. Mâine plecăm şi în vreo trei zile ajungem şi noi acasă. Glumesc, desigur, e vorba doar de două.

So – goodnight America, wherever you are, it has truly been real.

Nu schimbaţi canalul însă, urmează analizele şi comentariile.