Buenos Aires – mucho calor
Posted by Lili in Sudamericana on January 18, 2010
Caldura mare, mon cher! Cam asa a sunat repertoriul nostru de azi. Cum iesi pe strada, simti cum in 2 secunde te invaluie caldura si, pana si pleopele, iti transpira instantaneu. Multa apa si o palarie mare de soare a ajutat putin sa alunge disconfortul. In fine, cand ne-am simtit in stare sa trecem peste aceste mici neplaceri, ochiul si sufletul ne-a fost recompensat.
Prima zi de turism in Parisul Americii de Sud ne-a dezvaluit chiar… Parisul. Influenta europeana (spaniola, franceza si italiana in special) se vede la tot pasul, iar cladirile imense, care parca sunt aduse din Paris ori din Barcelona, te fac sa stai cu capul in sus, pana te readuce pe pamant un stalp binevoitor. Mi-a placut tare mult dantelaria care marcheaza inceputul acoperisului la orice cladire si, de asemenea, m-au impresionat dimensiunile uriase ale acestora: sunt pe atat de inalte, pe cat de late si de lungi.
Cartierul cel mai nou al orasului, Puerto Madero, se afla pe vechiul doc, are 20 de ani si niste zgarie nori care fac concurenta serioasa New York-ului. Aici sunt cele mai luxoase cladiri de birouri, hoteluri si zone rezidentiale de blocuri, atat de rezidentiale incat, probabil ca din cauza preturilor, destul de putine apartamente pareau a fi locuite. Insa privelistea pe care o ofera este minunata, sunt frumos si modern luminate, au gazon si aranjamente florale ingrijite, precum si un paznic la costum in postul de observatie.
De o parte si de alta a docului, pe timp de seara, plimbarea este foarte placuta: pe langa faptul ca aerul devine suportabil, poti admira macaralele lasate de decor luminate in diferite nuante, un iaht – muzeu, insa atractia principala este Puente de la Mujer, un pod care simbolizeaza o femeie si un barbat dansand tango. Mi-a placut ideea. Tot aici, exista restaurante pentru toate gusturile (cred ca si buzunarele); eu cu Go am preferat un sushi care a fost foarte, foarte bun.
Din pacate, am avut o problema cu cardul de memorie si toate pozele de astazi s-au pierdut, motiv pentru care va trebui sa ma credeti pe cuvant. Cam atat despre prima zi, maine exploram si alte locuri.
PS: Am citit si recitit toate comentariile la posturile noastre si vreau sa va multumesc de pe acum ca ati fost alaturi de noi si ca ati avut cate un cuvant frumos sa ne adresati. A ajutat mereu sa stim ca va intereseaza ce avem de spus si ca efortul nostru de sta pana noaptea tarziu (acum de expemplu e ora 02:02) nu e in van. Va multumesc si va imbratisez pe toti cu mare, mare drag!
Lili.
P.S. la P.S.: Am uitat sa multumesc si celor multi care ne-au citit si ne-au incurajat fara sa se faca vazuti pe blog. Pe unii va cunosc, pe altii nu, dar va multumesc in aceeasi masura. A insemnat mult orice gand bun indreptat spre noi. Multumesc!
We are the Champions
Posted by Daria in Sudamericana on January 17, 2010
…of the World! We sailed the Magellan Strait, we swam with sharks and flew over the Nazca lines, got stuck in the salt desert, we ate churrasco and drank Reb Bull, the few , the proud!!! (heh, i do hope U.S. Army P.R. sees this and offers me a job that I won’t accept).
We did it! According to plan, no delay, no dilly-dally, we circled a continent just as we were meant to do.
By know, you all know our feats and adventures. And you know what, it was all worth it…every drop of sweat, every strained nerve, every sprained ankle, every dusty and bumpy road. Because at the end of the day, we went to the end of the world, and that’s a fact.
I want to thank our friends, Go and Lili and Calin and Radu – we would not be here without you. And to everyone who was with us along the way, reading the blog and seeing the pictures and cheering us along. Its been a fantastic trip and experience, even more so because we shared it with you all. And I’m never the nice-mushy type, but I wanna give shout-out to my great man, Serban, who sailed us smoothly through it all. Thankies all, and get ready for Asia:)
Less cocky now: today we entered Buenos Aires. And as the gods willed it, we entered it with laurels, people applauding and whistling loudly, lots of flags, etc…the parade. Because we entered at the same time, same column as the Dakkar racers, and we looked the part. It was really cool to see Argentinians wave flags and salute us, like it was all planned.
We’re gonna get really clean now, wash our car, clothes, sees and rest. If I was wild and gaga over other cities, well, disregard that, B.A. really takes the cake. Its like Paris. I’ve only been here for 5 hours, we had an nice calamari and octopus dinner, and from the little that I saw and tasted, I think this my city. But more to come on this.
We have a very, very nice and clean apartment but the air conditioning is a bit iffy, however, personally, I don’t mind it.
Tomorrow we will start sightseeing, and I already saw a Supermercado that sells fresh corn and cherries, yum, the combo:)
And this is all, folks, for tonite’s edition.
Hugs,D.
Looks like we’ve made it
Posted by Go in Sudamericana on January 17, 2010
Stimaţi ascultători,
Astăzi, 16 ianuarie 2010, în jurul orei 19:30 (ora locală), am desfăcut o şampanie pentru a celebra faptul că tocmai ajunsesem la destinaţia noastră finală, oraşul vânturilor bune, capitala federală a Argentinei – în caz că nu v-aţi prins, e vorba de Buenos Aires.
Pe ultimii 60 de km înainte de intrarea în oraş am fost, desigur, aşteptaţi de zeci sute de argentinieni entuziasmaţi care au ocupat marginile drumului şi ne-au aplaudat, fotografiat şi încurajat, respectul şi fascinaţia citindu-li-se în ochi. Faptul că odată cu noi treceau şi maşinile care au participat la Paris-Dakar cred că a fost un bonus drăguţ pentru ei.
Mă bucur să raportez că toată lumea este în stare bună de funcţionare, cu urme de uzură normală, dar fără defecţiuni majore, maşina a ajuns într-o bucată, apartamentul închiriat face toţi banii şi oraşul se arată a fi extrem de promiţător.
Cu aceasta se încheie transmisiunea noastră specială din Buenos Aires, vă urăm să vă simteţi la fel de bine ca noi şi cedăm legătura în studio.
Ultimii 1000 de kilometri…
Posted by dOOMY in Sudamericana on January 16, 2010
… vom incepe a-i parcurge in jumatate de ora, Bahia Blanca – Buenos Aires. Not the most happy segment of the trip, pentru mine cel putin, dar avand in vedere ultimele cateva zile (cand doar am condus) ar fi cazul sa ajungem la destinatiune. Avem un apartament inchiriat acolo si orasul se anunta dintre cele cititie ca ar fi frumos (dar si foarte fierbinte) deci it’s gonna be good. Luni, pe 18, vom avea si putina treaba de facut – customs clearance si aranjat sa punem masina pe vapor. La intoarcere mica cocha va calatori 2nd class, fara container protectiv caci our lessons have been learned: RoRo-ul e cu foarte mult mai ieftin. Masina va calatori pana la Tampa unde va ajunge sometime in Februarie, motiv de mica vacanta in Florida pentru mine si Daria:)
So… goodbye Sudamerican road trip – a fost grozav si fantastic. Bucurie, nostalgie si tristete e de partea mea si va mai fi de partea mea ceva timp caci odata ce ti-a intrat in vine virusul asta al calatoriilor libere si depline, nici macar nu face sens sa te vindeci. Preferi tristetea ca s-a terminat:) Anyways, the end is the begining. Sudamericana2 e deja in facere:) Omul e nascut calator.
Bahia Blanca
Posted by Go in Sudamericana on January 16, 2010
Apparently, deşi n-ai fi zis, având în vedere locaţia şi denumirea, am nimerit în cel mai puţin turistic oraş pe o rază de 500 de km, dar chiar nu e o problemă – hotelurile sunt ieftine şi un pic de relaxare frecţie de mentă nu a stricat nimănui, niciodată.
Am ieşit totuşi la o plimbare pequena prin centru, care arată destul de OK şi are clădiri faine, dar am cedat repede căldurii şi ne-am retras la aerul nostru condiţionat şi un film destul de fain. However, Dumjii au fost – din nou – mai sportivi şi au vizitat ceva plaje de primprejur.
După cum am tot ameninţat, mâine o pornim spre Buenos Aires, so nighty-night.
The road back
Posted by Go in Sudamericana on January 15, 2010
Am plecat din Ushuaia marţi dis-de-dimineaţă şi am traversat toată Tierra del Fuego, strâmtoarea Magellan şi ultimii 100 km din Chile încetiniţi doar de vânt şi de vamele chiliene care parcă sunt acolo doar să-ţi facă în ciudă şi să te pună să completezi formulare.
Ne-am oprit în Rio Gallegos să ne alimentăm, atât noi cât şi maşina, după care am mai urcat vreo 250 km până în Piedra Buena unde am avut noroc să găsim rapid un hotel ieftin şi bun şi cu internet, drept care eu am stat până la 4 dimineaţa ca să găsesc bilet de avion de întoarcere din Madrid. (Am găsit la Tarom).
De acolo am mers la Comodore Rivadavia – capitala petrolului din Argentina – cu escală în prealabil la pădurea pietrificată – un parc naţional cu copaci giganţi peste care a erupt vulcanul şi s-au conservat perfect. Well, more or less, că erau de fapt doar nişte trunchiuri, destul de spectaculoase, dar cred că denumirea de “pădure pietrificată” e un pic de exagerare. Tot acolo am văzut nişte bulbiţe vulpiţe relativ prietenoase care cerşeau de mâncare prin parcare (puneţi-l pe Doomz să vă arate pozele lui, că merită).
În fine, ieri, după ce am părăsit cel mai prost hotel ever, am parcurs ca eroii peste 1.000 km şi am ajuns la Bahia Blanca, la doar o zi de Buenos Aires. Pe parcursul acestei ultime etape, vântul pampagonic s-a oprit, iar temperaturile au trecut binişor de 30 de grade, cu rezultatul că azi dimineaţă ne-a fost reamintit ce înseamnă cu adevărat căldura 
. Dar nu ne plângem, cu atât mai puţin Daria care a şi tăiat-o la plajă.
Scriu postul ăsta dintr-un pat de hotel de 4 stele, frumos, curat, cu aer condiţionat şi mic dejun cu mai multe opţiuni decât unt şi gem şi, sincer, e atât de relaxant încât n-aş mai pleca prea curând Dar mâine seară ne aşteaptă Buenos Aires şi nu putem refuza.
Ushuaia
Posted by Go in Sudamericana on January 15, 2010
Ei bine, am ajuns. Fin del mundo, baby, the only way is back.
Capătul lumii s-a dovedit a fi mult mai frumos şi mai popular decât ne aşteptam noi, surprizându-ne cu peisaje şi o activitate ieşite din comun. Sincer să fiu, mi-era teamă că, după tot drumul ăsta, va fi un pic anticlimatic, însă tare mă bucur că nu e aşa – dimpotrivă, ar fi meritat vizitat şi dacă nu era la sfârşitul lumii.
Având în vedere că proprietăreasa hotelului unde ne-am oprit s-a arătat deosebit de surprinsă că am programat o singură zi (nici aia întreagă) pentru Ushuaia, am luat decizia să mai stăm o zi şi să facem cel puţin o excursie cu catamaranul pe canalul Beagle. Ne-a ajutat şi faptul că aceeaşi tanti ne-a dat un cupon pentru o reducere bunicică la una din companiile care fac asta.
Partea proastă fu că, începând cu o oră – două de când am ajuns şi până puţin înainte să plecăm din Ushuaia, ne-a plouat încontinuu, dar aşa, apăsat şi enervant.
Dimineaţă ne-am trezit, care mai uşor, care mai greu, şi am ieşit să vânăm alt hotel (că nu mai puteam rămâne la primul) şi să rezervăm o excursie. Le-am rezolvat în mod profesionist, am luat un lunch şi am dat o tură prin magazinele de suveniruri – fantastic de scumpe – după care, la 15 trecute fix, eram la port, gata de excursie.
Ne-am îmbarcat pe un ditamai catamaranul, nu foarte diferit în dimensiuni de bateaux-mouche-urile care fac ture pe Sena (deci mare), închis, cu locuri şi cafea/ceai incluse in preţ, per ansamblu destul de fain, şi, cu un pic de noroc, am prins şi locuri la geam. Ceea ce nu ne-a prea ajutat, căci la ce ploaie şi înnorat era, nici de afară nu vedeai prea bine .
Barca ne-a dus, preţ de vreo 5 ore şi ceva, pe canalul Beagle, pe la insule şi insuliţe, farul Les Eclairages, cormorani, foci lei de mare şi – finalul apoteotic – pinguini! Foarte fain, dacă nu era atât de urâtă vremea ar fi fost şi mai fain, dar înţeleg că nu poţi pretinde vreme mai frumoasă prin zonă. Ever.
Ne-am întors destul de rupţi, Doomjii au mai avut putere să iasă la masă, noi însă ne-am retras la bârlog să ne relaxăm un pic în anticiparea drumului înapoi. Şi cam asta fu experienţa noastră la sfârşitul lumii.
Pentru Radu – asadar, la capatul pamantului…
Posted by Lili in Sudamericana on January 11, 2010
Postul de fata este dedicat lui Radu, membru al echipei noastre. Desi a participat la toate pregatirile si conferintele pe care le-am avut in cursul celui un an si jumatate de cand organizam expeditia, desi a rezistat eroic la toate vaccinurile necesare si astepta cu nerabdare aventura cea mare, un eveniment nefericit si total imprevizibil a facut imposibil ca Radu sa poata lipsi de acasa atata timp, motiv pentru care a trebuit sa renunte la megavacanta.
Sa stii, Radu, ca nu au fost prea multe zilele in care nu te-am pomenit, iar in aceste ultime zile, cand ne apropiam din ce in ce in mai mult de apogeu, m-am gandit foarte mult la tine, dorindu-mi ca lucrurile sa fi fost altfel, iar tu sa fii aici cu noi. Ar fi fost cu totul altfel ca discutiile lungi de pe skype sa fie transpuse in realitate cu toti membrii echipei. De multe ori am fi avut nevoie de latura ta pragmatica, dar ce este mai important, am fi avut nevoie sa fii cu noi. Ne vedem in doua saptamani si sper sa ai timp sa iti impuiem capul cu tot ce am trait si pentru tine .
Capatul lumii: drumul din Rio Grande pana in Ushuaia, si apoi Ushuaia in sine, este neasteptat de frumos si de spectaculos. Alungati orice gand de pustietate si nimic … probabil asta era in capul nostru cand ne imaginam unde vom ajunge. Ei bine, surpriza: cu cat te apropii de Ushuaia, intri intr-o zona de munte impresionanta, cu lacuri, rauri, dealuri, vegetatie bogata si munti acoperiti cu zapada. Se facea chiar si ski nautic pe unul dintre lacuri!
Apoi a urmat semnul de intrare in Ushuaia, unde pe mine m-a cuprins o bucurie enorma ca am reusit sa ducem proiectul pana la sfarsit, dar si pentru ca AM AJUNS LA CAPATUL PAMANTULUI! A fost un sentiment tare placut si sunt fericita ca l-am putut trai.
Apoi, dupa ritualul de cautat hotel – pe care il respectam cu sfintenie de aproape doua luni – am mancat la un irish pub, am dat o tura prin oras si am sarbatorit mai pe seara evenimentul tot la un irish pub – Dublin – unde unii au baut mai mult, altii mai putin 
, fiecare dupa stare si necesitate.
Asadar, Radu, pe scurt, cam asta este cu Ushuaia si cu cel mai sudic loc din lume: fin del mundo cum scrie aici peste tot.
Acum imi dau seama ca pe 21 noiembrie eram la mitad del mundo (jumatatea lumii – in drum spre Otavalo – Ecuador), iar acum, 10 ianuarie am ajuns la fin del mundo, Ushuaia – Argentina. Interesant…
Urmeaza Buenos Aires, iar pe 22 ianuarie hopa in avion si, dupa multe ore de zbor, ne intoarcem la realitate.
Ca sa fiu sincera mi-e dor de casa – de familie si de prieteni. Am realizat in excursia asta ca eu ma atasez de oameni si nu de locuri, ca orice peisaj frumos devine si mai frumos daca il poti admira cu oamenii pe care ii iubesti si care au un loc special in viata ta. In fiecare oras ori loc fain ne intrebam daca am putea trai acolo (uneori locurile erau groaznice asa incat adaugam un stimulent finaciar imaginar foarte mare eu as putea trai oriunde, atata timp cat ii am pe cei mentionati mai sus langa mine.
Ok, ar trebui sa ma duc si eu la somn, altfel o sa va filosofez pana dimineata (apropos, aici e 1.30 noaptea).
Va imbratisez cu drag,
Lili, de la capatul pamantului. (ce-mi place sa spun cuvintele astea )
The Fast and the Furious
Posted by dOOMY in Sudamericana on January 10, 2010
The fast pentru ca mergem tare ca sa ajungem departe. So far the most has been putin peste 700Km acum 3 zile (din satucul Perrito Moreno la El Calafate) dintre care 500Km au fost drum de tara. Plus am avut o pana. The fast pentru ca in Patagonia drumurile e drepte si relativ bine asfaltate; daca nu bate vantul poti merge cu cat poate masina, motiv pentru care am si stabilit niste recorduri neasteptate in afara Germaniei. Daca bate vantul masina se balangane ca un cearsaf, mergi cu 100 si te rogi sa nu-ti amorteasca mainile prea repede de la strans de volan si compensat continuu stanga-dreapta.
The furious pentru ca fara prea mult timp la dispozitie sarim din loc in loc si nu ne putem opri sa enjoy the things the way they are supposed to be enjoyed. Lucrul asta este foarte frustrant caci peisajele sunt in-cre-di-bil de frumoase: Lake District, parcurile nationale care sunt rasfirate ca margelele pe sfoara in Chile, lagunele, raurile colorate ca’n povesti, “oazele” patagonice (adica depresiuni intre dealuri unde nu bate vantul si unde vegetatia si animalele sunt in explozie), coasta stramtorii magelanice, fiordurile din Chile, etc, etc, etc… Avem un frumos sumar la dispozitie cu incredibilele locuri prin care am trecut. Cuprinsul… in anii ce urmeaza.
The fast and the furious pentru ca de la Punta Arenas incepand la moda aici sunt masinile mici cu becuri mov pe dedesubt si cu gaura in teava de esapament care gonesc ca tzantarii, mai ales noaptea. Ciudat… e ca in filmul ala prost.
Suntem in Rio Grande acuma la doar 200Km de Destinatie. Am fi ajuns in Ushuaia de aseara daca granita Chile-Argentina n-ar fi insemnat o coada de persoane cum n-am vazut din vremurile CAP-iste. 3 ore de stat in soare si-n vant pentru stampila de iesit din tara. Ni s-a zis ca situatiunea a fost exceptionala si speram sa fie asa caci mai trecem odata granita pe acolo.
Rio Grande pare mai mare decat ne asteptam si surprinzator de ne-turistic dar cochet, curat si cu Atlanticul in stanga. Pentru Ushuaia in care speram sa ajungem putin dupa pranz Goanga a ochit un bar potrivit pentru diseara sa sarbatorim. Maine o luam inapoi. Sucky dar eu am planuri mari de viitor:)
Poze n-am on hand de prezentat lumii acuma. Am cateva (zeci?) de mii de trecut prin, aranjat si uploaduit dar imi va lua un pic timp. Dupa o zi intreaga de condus (plus o masa copioasa pe la 11 noaptea) oboseala isi spune cuvantul foarte loud la mine si singura-mi optiune este somnul de frumusete mentala. Scuze, scuze…
10:30 aici, afara e soare si frig (fo 10 grade C), se aud clopote si pasarele si Daria a facut bagajele. Pe curand…
Las Malvinas son Argentinas
Posted by Go in Sudamericana on January 10, 2010
Sau cel puţin aşa scrie pe afişe, în general pe clădirile militare, dar şi bumperstickere şi grafitti-uri, mai peste tot în Argentina, dar mai ales în Tierra del Fuego. Nefiind şi pusă în practică, toată strigarea îmi pare comic de neputincioasă/inutilă, un fel de “Basarabia e pământ românesc”. Mai că îmi vine să fac un sticker cu “The Falklands are British” şi să îl pun pe maşină