De descriptiunea orasului Cuenca s-a ocupat Mr. Go, io o sa pun cateva poze si cuvinte despre drumul catre Brasovul ecuadorului.
Frumos oras, din pacate insa noi mai mult o sa ne reamintim de drumul spre si dinspre Cuenca.
La dus fu fain ca no, eram fresh si excited (finalmente conducem prin America de Sud!) asa ca totul a fost wow dupa wow. E ceva sa conduci la 4000m inaltime printr-o ceata/nori desi precum pireul de cartofi, cu un trafic ciudat de camioane mari de tot care gonesc si ne depasesc unul cate unul si drum desfundat in proportie de 10% (teoria mea e ca la fiecare ploaie se mai duc cate 1-2Km de drum andean ecuadorian). Ultimii 50Km, dupa ce am iesit din ceata, au fost chiar extraordinari prin parcul national Cajas – un peisajul de vis (o combinatie de Elvetia cu Bran).
Intorsul de la Cuenca insa (pe drumul care pe harta trebuia sa fie mai bun si mai rapid decat cel de la dus) ne-a aratat partea potential urata a ceea ce ne va astepta: a durat 6 ore sa parcurgem 240Km si am injurat si tesit oasele pe drumul care nu se numea “al mortii” dar io ma intreb de ce nu. Posibil 40% din drumul (care este caretera nationala in toata regula) era complet desfundat; un drum forestier pur si simplu cu gropi mai inalte decat gabaritul Aveo-ului si cu semnalizari predominant inexistente si cand erau putea fi chiar comice (la interval de 1Km panourile indicatoare aratau Guayaquil-ul ba la 160Km ba la 120Km). Pe GPS, la sfarsit, traseul arata ca o insiruire nesfarsita de manevre stanga-dreapta in jurul soselei care era frumos desenata. Un ultim lucru – cine a design-uit bancheta din spate la Aveo era beat – basically stai ca in scaunul de dentist inainte de o extractie fara anestezie.
Concluzia Cuencai e ca, basically, ne-am descurcat… ne-am facut botezul cu bine si abia asteptam sa ne petrecem ultimele 2 luni in masina:)) In sensul asta, maine – cu chipiu in cap si vesta stralucitoare – mergem in port sa bagam un entertaining… poate facem ceva cu masina. Forta fie cu noi.