Posts Tagged ecuador
Ziua cea mai lungă
Posted by Go in Sudamericana on December 9, 2009
Nu ştiu cum face, dar Doomy mi-a luat-o iar înainte. Asta nu înseamnă că mă întrece. Aşa că, pentru cititorii noştri de limbă română, o sa prestez şi eu despre un post despre inimaginabila zi de azi, care a început la 6:30 am în Guayaquil, Ecuador şi acum, 22 de ore mai târziu, încearcă să se termine în Talara, God knows where.
Deşi aveam promisiunea că azi dimineaţă în 15 minute se rezolva problema maşinii şi la 8 trecute fix eram zbang în faţa portului, lucrurile au început să se complice când persoana care urma să ne semneze actul de introducere a maşinii în ţară (de altfel, un tip foarte OK şi foarte gay) s-a dovedit a fi într-o şedinţă până la 9. Cu asta, plus erorile de computer, s-a făcut 10 şi ceva până am avut actul în mână.
De aici am mai pierdut jumătate de oră aşteptând altă hârtie necesară la facturare, o oră şi ceva cu facturarea, plata, ştampilarea, reînnoirea permisului de intrare în port şi s-a făcut 12:15 până am ajuns la depozit.
Mai punem o oră scosul efectiv al maşinii din port, cu cozi, cântăriri, verificări şi reverificări de acte şi încă o oră drumul şi am ajuns acasă aproape de 3. Aici altă dixtracţie – încăputul bagajelor în maşină, o provocare mai mare decât ne aşteptasem.
Am pornit-o (pe cât posibil) voioşi spre graniţă, fiind totuşi stresaţi de informaţiile de pe internet conform cărora trecerea spre Peru cea mai apropiată nouă (Huaquilles) ar fi şi tare dificil de negociat. Well, a fost şi uşor, dar şi greu. Explic.
În primă fază, am crezut ca ne-a pus Jesus mâna în cap: o autostradă frumoasă care ducea la o trecere de frontieră elegantă, şi nimeni pe acolo. Bucuroşi, ne-am prezentat la ghişeul de paşapoarte ca să constatăm că de fapt aia era doar intrarea în Peru – ieşirea din Ecuador şi vama aferentă nefăcându-se pe autostrada care te ducea direct acolo, ci în Huaquilles, una la un capăt şi una la celălalt al satului. Normal.
Am făcut drum întors, am dat trei ture prin sat până ne-am ales cu toate ştampilele necesare, respectiv cele de ieşire din Ecuador pentru noi şi maşină în maxim o oră. Cu toate că exista un punct de intrare în Peru chiar acolo (cred ca am traversat de vreo cinci ori graniţa în cursul serii), am strâmbat din nas şi ne-am întors pe autostradă la intrarea descoperită iniţial.
Aici fu totul OK, în maxim 30 de minute ne-am ştampilat, ingresat, migraccionat, importat, etc. şi am pornit-o lipa-lipa prin Peru. Lipa-lipa pentru că, deşi drumul e foarte bun, în aproape fiecare localitate şi pe alocuri în afara lor stau poliţişti rutieri care te privesc sever, fără însă să te oprească. Aşa că ne-am oprit în Talara (sper ca zic bine), la un hotel foarte frumos descris de Doomz şi facem o pauză. Nu prea lungă însă, că mâine trebuie să ajungem până la Lima, and it’s a long way to the top if you wanna rock’n'roll.
Nu în ultimul rând, maşina este tot ce a promis să fie – mare (chiar dacă nu tocmai suficient pentru bagaje şi cel de-al cincilea pasager, dar ne descurcăm), frumoasă, deşteaptă şi, la ditamai motorul de 4 litri, devreme unde vrea ea. O să ne fie un partener de încredere 
N-avem poze pentru că (1) n-am avut cum să facem şi (be) aici se întunecă la 6, aşa că până am scos aparatul era beznă. Dar recuperăm.
Apropo de recuperat, eu aş încerca să recuperez ceva somn, aşa că mă opresc acum şi revin mâine seară din Lima. I know we can do it
Electronico, Guzganul Rozaliu şi Chiorilă
Posted by Go in Sudamericana on December 8, 2009
The bad: nu avem încă maşină.
The good: o să o avem mâine la prima oră şi plecăm spre Peru.
The ugly: obositoare experienţă
Contrar celor prevestite, experienţa de astăzi din port nu a fost nici pe departe atât de kafkaesque precum ne era teamă, deşi nu lipsită de mici distracţii.
Am ajuns în port pe la 8:30, după ce a întârziat taxiul 30 de minute, şi am fost preluaţi de Remigio – primul dintre trepăduşii intermediarului nostru cu vama – care ne-a dotat cu permise de intrare în port, ne-am închiriat veste şi căşti de protecţie şi ne-am îndreptat spre hangarul 7 unde ne aştepta containerul.
Băieţii de acolo au desfăcut containerul şi înăuntru am găsit maşina aproape OK, singura problemă fiind că cei care au băgat-o acolo au uitat cheile în contact şi semnalizarea pornită, ceea ce a cam rezolvat bateria. Din fericire, Doomz era dotat cu un încărcător portabil şi am reuşit să o pornim şi să o mutăm într-un depozit, printre câteva zeci de Lexus-uri, plasme şi alte minunăţii.
Cu aceeaşi ocazie am prestat şi niscai şpagă la un funcţionăraş vamal – Electronico – care trebuia să semneze procesul verbal de intrare în port. Drept e că şi-a îndeplinit sarcinile exemplar
De acolo ne-am întors la intrare / birouri, teoretic pentru a găsi agentul vamal care să ne facă inspecţia vehiculului şi conţinutului. Aici s-a bulucit problema, o dată pentru ca señor agente ne-a chemat înapoi în 40 de minute, fiind în pauză de prânz, şi a doua oară pentru că lui Chiorilă (al patrulea trepăduş care ne-a fost repartizat şi cel mai lent/sictirit) nu i-a trecut prin cap să facem (sau măcar să începem, caci au durat o oră şi jumate) nişte formalităţi în acele 40 de minute, ci doar după ce se întorsese agentul, ceea ce ne-a cam stricat media orară.
Restul a fost OK, inspecţia a trecut fără surprize, însă am finalizat toate operaţiunile cu câteva minute peste ora 16:30, oră la care El Jefe care trebuia să ne semneze documentele finale s-a cărat acasă.
Costuri so far: 24 dolari taxiul dus-întors, 4 dolari rent-a-vest-and-hard-hat, 15 dolari şpaga, o zi de dansat step prin port. Not unreasonable, actually.
Aşa că rămâne pe mâine dimineaţă, bright and early, să rezolvăm problema şi să o tulim spre Peru. Încă nu ne-am hotărât pe care din cele două drumuri disponibile să o luăm şi nici până unde ajungem, dar ne auzim mâine din Chiclayo sau Trujillo, după cum ne-o fi norocul şi conexiunea la internet.
Şi ca să nu credeţi că glumim….
Later edit: La naiba, Doomz, scriem in paralel? We should get organized.
Lo co mo
Posted by dOOMY in Sudamericana on December 8, 2009
Azi fu ca la servici: sculat la 6:30am, baut Red Bull pe burta goala, fumat tigara cu Go, imbracat frumos (asta e relativ ca numai blugi am), laudat pe Go care era imbracat si mai frumos, asteptat 45 de minute taxiul, the usual stuff. Pentru ca eram foarte mult in intarziere am rugat taximetristul sa se grabeasca asa ca tipul s-a mobilizat si-a gonit truly si completely nebuneste pentru vreo 40 de minute de am coborat amandoi, Goanga and me, ametiti. Good.
Anyways, ajunsi in port ne-am securizat bine de tot (poza, fingerprint si permis, vesta cu sclipici si casca anti-caramida) si apoi am mers cu autobuzul la containerul nostru unde eram intarziati-asteptati de un complet comitet de vreo 8 tipi care au trecut imediat la treaba noastra. Sigiliul a fost taiat cu un cleste din ala de furat biciclete si culmea, usile deschise au revelat masina corecta si intreaga. Ne-am luptat un pic cu tehnologia caci canadienii din partea franceza au considerat normal sa lase semnalizarea pornita de-a lungul voiajului de s-a consumat bateria toata de emotie. Noroc c-am avut un booster cu mine (mersi Costache) si cu chiu cu vai i-am dat de cap. Dupa asta lucrurile au degenerat intr-o ciudata stare de asteptare a altor lucruri (necunoscute si cu greu comunicate noua) de-a se intampla. Detaliile dulci cred ca le va relata Goanga concluzia zilei e ca am fost la aprox. 20-30 minute de-a scoate masina din port astazi; daca nu-l aveam pe Chiorila (Goanga-l va descrie) ca ajutor spre sfarsit maine in zori plecam spre Lima. Asa mai trebuie sa asteptam o noapte. Maine la 8 trebuie sa fim back in the port unde ni s-a promis ca-n 15 minute avem toate hartiile si putem sa scoatem masina (si sa si platim, of course). Deci totul este basically bine si, din cate am citit eu, suntem recordmenii internetului la importat masina in Guayaquil (celelate istorii ale oamenilor internetului variaza intre 4 si 13 zile pentru a iesi cu masina din port).
Si cu astea fiind relatate eu ma indrept spre culcare ca maine va fi o zi interesanta. Luam masina, revenim acasa unde incarcam bagajele facute de cu seara si speram sa ajungem macar pana la Chiclayo in Peru, adica cam 600 km de condus plus o trecere de frontiera care se anunta… deosebita.
Harta zilei de astazi (must zoom in):
View 07DEC09 – Port of Guayaquil, car import in a larger map
Ilustra Municipalidad de Santa Ana de los Cuatro Ríos de Cuenca
Posted by Go in Sudamericana on December 7, 2009
… se pare că este numele oficial al oraşului căţărat la vreo 2.500m în munţi, care îşi are originile în aşezări vechi de mai mult de 10.000 de ani, inspirat fiind de cele patru râuri care îl străbat – Tomebamba, Yanuncay, Tarqui şi Machangara. Noi n-am văzut niciunul, în schimb am văzut arhitectură colonială foarte bine păstrată, două catedrale şi câteva sute de biserici, târguri de flori şi de artizanat, parcuri, un brad de crăciun (fake) printre palmieri (reali), un muzeu de arheologie/antropologie şi, în fine, porc în meniuri.
Dimineaţă, parcul Calderon – centrul oraşului, mărginit de Catedrala Veche, din secolul 16, şi Catedrala Noua, încă neterminată – era plin de o gaşcă de tineri îmbrăcaţi în costume de epocă care se recomandau ”guardian de la memoria” şi încercau să reînvie (sau să ţină în viaţă) tradiţiile oraşului, plus un ansamblu cultural-educativ de kinderi pe la 6-7 ani care executau dansuri populare.
Nici o oră mai târziu, străzile din jur au fost invadate de o demonstraţie a studenţilor care au venit cu formaţia de tobe, fluiere şi baloane – apparently, cuencanii sunt un popor atât de festiv încât sărbătoresc şi atunci când protestează.
Random bits: sombrereria onorabilului Mario Pulla, porcuşori de guinea la rotisor, statuia Papei (JP2, nu B12) în catedrala nouă, copiii care strigă la tine ”americano, prenda una foto!”, şaormeria Habbibi, Toyota-urile de 25-30 de ani pimped-out şi zecile şi zecile de cabinete de avocat.
Fain în Cuenca. Primul oraş din câte am văzut în Ecuador în care aş putea locui cu plăcere, din păcate se pare că piaţa avocaturii e cam suprasaturată.
La întoarcere însă am cam pus-o: am luat-o pe un drum care, teoretic, e drum naţional şi ar fi trebuit să fie mai OK decât cel regional pe unde ne-am dus. N-am ştiut însă că, în Ecuador, drumurile naţionale au porţiuni de 40-50km neasfaltate, iar restul e în construcţie. Aşa că a fost slow. Dar am ajuns OK, chit că cu 3 ore mai târziu şi fără un capac de roată ($10, o nimica toată).
Orhidee, maimuţe, struţi, iguane, catedrale şi altele
Posted by Go in Sudamericana on December 4, 2009
So… another day in not-so-lovely Guayaquil. Am văzut o gradină botanică în care cele mai interesante exponate erau animale (o să trec peste descrierea zonei în care se afla grădina, mai ales că nu prea am termen de comparaţie) şi o un parc în centrul oraşului plin de iguane. A, da, şi o catedrală nu foarte interesantă şi un şir nesfârşit de magazine cu chinezării.
Sincer să fiu, deja mă lasă destul de rece oraşul ăsta şi sper să găsim cu ce să ne ocupăm timpul până luni, căci mie unuia îmi ajunge turismul guayaquilian. Drept e că un prim pas în acest sens l-am făcut deja prin închirierea unei maşini cu care să mergem o zi la Cuenca şi o zi prin jur (poate la vreo plajă or something).
Punctul meu de vedere – partea a 3-a
Posted by Lili in Sudamericana on December 2, 2009
Prima zi de turism în Guayaquil, a fost pentru mine ca o punere în scena a zicalei “pe afara e vopsit gardul, inauntru – leopardul” (cred ca asa era…) 
Datorita portului, orasul este mai dezvoltat decat Quito şi americanismul este atat de bine impregnat aici, incat în cartierul în care locuim noi am trece usor ca fiind o familie de americani (în vacanta sau nu).
Zona turistica în care am fost ieri, este bine pazita de politisti: din 10 în 10 metri este cate unul postat. Am facut o plimbare pe malul raului Guayaquil, pe Malecon 2000, unde incep la un moment dat niste galerii cu magazine, asemanatoare galeriilor Orizont din Brasov, care ofera spre vanzare haine, incaltaminte, ceasuri, gablonturi, etc, de prost gust, dar la un pret exagerat de mare.
Din fericire, pentru mine incantarea a venit cand am intrat în gradina care se afla pe Malecon, o gradina tropicala cu flori şi arbori exotici, papagali şi fantani care mai racoreau putin cele peste 30 de grade din aer. O sa vedeti poze de la baieti.
Apoi am vizitat o biserica, dupa care am urcat exact 456 de trepte (erau numerotate, sa nu credeti ca am stat eu sa le numar… nu de alta, dar aveam de admirat peisajul) de pe Cerro Santa Ana, care este un un deal care are in varf un far şi ofera o panorama foarte frumoasa asupra intregului oras, precum şi asupra raului (un rau foarte murdar ).
Aceasta zona, treptele de pe Cerro Santa Ana, reprezinta cea mai mare poleiala a orasului: de fiecare parte a strazii, sunt magazine, puburi, restaurante, posibil şi case de locuit, frumos colorate şi aranjate, treptele lucesc de curatenie, sunt palmieri, totul pare idilic. De asemenea, cate un politist la fiecare cotitura a drumului. Insa, daca iti iei o clipa mintea de la caldura care te topeste şi oboseala care iti face genunchii sa tremure, si privesti mai bine în jurul tau, vezi ca, de fapt, cladirile viu colorate sunt doar pe laterala treptelor, iar orice spartura în ele, iti ofera o priveliste jalnica, de dealuri murdare, beton armat, case neterminate. Dar este de admirat efortul pe care l-au depus, sa poata oferi putinilor turisti pe care ii au ceva frumos de vizitat.
Premiul meu in urma urcusului, pe langa panorama vazuta, a fost o empanada cu pui cumparata de la una din casutele cele frumos colorate, care pe langa faptul ca a fost ieftina (50 de centi), a fost şi foarte buna
Masa principala am luat-o exact în momentul în care se facea economia de curent în oras (în fiecare zi, timp de o ora, tot orasul ramane fara curent electric), dar nu a fost nicio problema: ni s-a aprins o lumanare pe masa, iar lanterna era obligatorie daca foloseai baia A fost romantic.
Ca şi Quito, si Guayaquilul este foarte aglomerat, la intoarcere am trecut printr-un puhoi de oameni care nu se mai termina, iar traficul rutier este un haos de autobuze, destul de vechi, şi masini mici foarte vechi Taxiul care ne-a dus acasa, a fost subiectul amuzamnetului nostru, pentru ca la fiecare hop ne intrebam cat mai avem ca sa fim ca familia Flinstone… sa alergam cu slapii pe jos dar cu o carcasa de masina în jurul nostru . În fine, am ajuns teferi acasa şi ne-am extras toti 5, incet, incet din masina antica).
Azi, este prima zi de lupta pentru recuperarea masinii, asa incat Go cu Doomz sunt la lucru, în port. Mai norocoase, eu cu Daria am fost la piscina (cartierul nostru rezidential are un club cu teren de fotbal, de tenis, etc şi piscina cu sezlonguri), dar nu am stat foarte mult pentru ca este ingrozitor de cald.
Cam asta este pana acum cu Guayaquilul, pana data viitoare va pup pe toti şi va imbratisez tare, tare.
PS: La multi ani pentru ieri!
Galapagos means tortoises. Huh.
Posted by Go in Sudamericana on November 25, 2009
Aşa s-a făcut că azi am fost să vedem ţestoasele. Din păcate, doar în rezervaţie.
Not much to say, so here’s some pictures:
The evolution revolution
Posted by dOOMY in Sudamericana on November 25, 2009
Partea cea mai buna a zilei de astazi e ca on-line trackingul de la MSC arata ca containerul cu daruri de Craciun a plecat din Caucedo, DO si sta sa ajunga in Guayaquil pe Decembrie 1. Daca lucrurile se invart precum am anticipat de la inceput inseamna ca avem un delay total de 3 zile which is not so bad. Vorba lu’ Papa, tot raul ‘nspre bine caci asa am ajuns si noi sa vedem cate ceva din Galapagosul asta. Cu durere insa caci, io cel putin (Lili si Calin next) ma misc cam intermitent din cauza sunburnului din prima zi. Eram la Tortuga Bay si era noros asa ca nu ne-am cremat deloc. Rezultatul sper sa fie mai bearable maine cand planuim sa mergem in partea insorita a insulei (ca si-n Hawaii, o partea a insulei e ploioasa iar cealalta e insorita) sa facem scufundari.
Pana atunci, astazi incercam sa book-uim o excursie de 1-2 zile pe alta insula si poate sa ne schimbam din nou biletele de avion (proces gratis si ca urmare foarte rewarding) ca sa ne sincronizam cu venitul masinii in Guayaquil. Apoi vrem sa mergem spre vulcanul local ca cica sunt niste pesteri de cotrobait.
Galapagos – Tortuga Bay
Posted by Go in Sudamericana on November 24, 2009
Ziua a doua pe Galapagos şi încercăm se ne consolăm cu ideea că vremea aici tinde mai mult spre înorat decât spre însorit.
După o cafea şi o porţie de internet la Cafe Hernan, am pornit-o spre Tortuga Bay. Ca să ajungi acolo din oraş, trebuie mers cam 40 de minute pe un yellow pink brick road printre cactuşi, şopârle şi diverse alte animăluţe prietenoase, iar odată ajuns pe plajă te întâlneşti cu iguanele. Asta l-a rezolvat pe Călin care a stat toată ziua şi a făcut poze la wildlife (le găsiţi in postul lui), în timp ce noi am facut baie şi snorkeling.
Eu unul am fost fan snorkeling, n-aş mai fi ieşit din apă nici după ce s-a făcut urât şi a început să plouă. Am văzut tot felul de peştişori, mai mult sau mai puţin coloraţi, corali şi multe altele. Din pacate n-am reuşit să fac poze cu toate că aveam underwater equipment, dar mai încercăm.
Azi mergem în căutarea ţestoaselor. Wish us luck.
P.S. Ne-am cam prăjit cu toţii, mai puţin Daria, mai mult Doomy şi Călin. Dar o să supravieţuim
Galapagos – the arrival
Posted by Go in Sudamericana on November 23, 2009
Când aterizezi în Galapagos, primul lucru pe care îl vezi este nimic. O insuliţă goală (Isla Baltra), acoperită de vegetaţie semi-deşertică şi un şopron (really) cu avioane în jurul lui. Apoi te întâmpină oficialii care te taxează cu 100$ şi te verifică la sânge ca bagajele cu care ieşi din aeroport să fie cele pe care le-ai şi predat la check-in. Dar distracţia abia începe.
Ca să ajungem în Puerto Ayora, pe Isla Santa Cruz, sediul nostru în Galapagos, a trebuit să luăm un autobuz care în mod inexplicabil ocoleşte toată Isla Baltra (unde e aeroportul), o barcă unde îţi pui bagajele pe acoperişul cabinei şi un alt autobuz care în fine ajunge unde aveam nevoie.
Când ne-am dat jos din autobuz cu cele 12 bagaje ale noastre, ne-am trântit în primul cafe de lângă staţia de autobuz unde am mâncat, respirat şi (unii) ne-am dat pe net. Apoi am luat legătura cu gazda Pablo care ne-a dus la casa unde vom sta cea mai mare parte din săptămână. Which is OK, doar că are un sistem tare ciudat pentru apă (se colectează zilnic, între 9 şi 11 şi trebuie să speri că nu se termină) şi nu are internet.
După ce ne-am instalat şi schimbat, am ieşit la o baie in ocean şi o plimbare prin oraş. Puerto Ayora este un fel de Vama Veche, doar că mai puţin aglomerat, cu vegetaţie exotică şi cu foci şi pelicani în loc de câini vagabonzi. Şi crabi. Exemple în pozele de mai jos.
Probleme: telefoanele merg foarte prost aici şi, având în vedere că nu avem internet acasă, e probabil ca săptămâna asta update-urile să fie mai puţin frecvente, but we’ll do our best.