De cand am inceput sa postez, am luat numai latura pozitiva din tot ce am vazut si trait. Dar poate ca este bine sa scriu si despre greutati si frustrari, adica despre ce ni se intampla zi de zi.

Este foarte greu si obositor sa o iei din loc in fiecare dimineata. Sa impachetezi bagajul, (sa concentrezi din trei rucsace, cele necesare pt 2-3 zile) sa fii sigur ca il faci cat mai ordonat si rapid, astfel ca seara, cand esti sfarsit de oboseala, sa stii exact ce unde este.

Ajuns la hotel, incepe etapa de studiere a baii: daca este si cum functioneaza apa calda, cum sa faci sa nu iti cada dusul in cap, sa nu uiti niciodata ca hartia igienica se arunca numai in cosul de gunoi, in caz contrar existand riscul sa te trezesti cu un wc infundat. La fel de importanta este si vanatoarea de prize: avem de incarcat telefoane, laptop, bateriile de la camera foto, etc, iar nu o singura data s-a intamplat sa existe doar o singura priza. Astfel, trebuie sa prioritizezi sau, eventual, sa te trezesti noaptea sa hranesti alternativ aparatele. Foarte importante sunt si adaptoarele de priza!

Dar pana sa ajungi sa faci aceste operatiuni, mai intai trebuie gasit hotelul . Asa incepe inca o ora sau chiar mai mult, de identificat strada pe care te afli (de multe ori nu mai corespunde numele), urcat – coborat pe stradute inguste, cautat printre hoteluri, vazut camere, negociat pretul. Dupa o zi intreaga de stat in masina, incepe sa creasca frustrarea din ce in ce, si iti vine sa te instalezi in prima camera ce ti se pune la dispozitie. La fel de importanta dar si obositoare este cautarea unui restaurant decent si acceptabil ca pret in care sa iti poti pune burta la cale, fara sa te trezesti a doua zi in baie.

O alta problema care ma chinuie, este starea de rau cauzata de altitudine: toti avem mereu cheaguri de sange uscat in nas, care uneori se transforma intr-un mic firicel care vrea sa iasa . Pe langa asta, ca de obicei, eu manifest toate celelalte simptome, precum greata, varsaturi, dureri de cap, etc cauzate de altitudine. Este extrem de enervant si uneori, ajung in punctul in care mi se pare ca nu mai merita efortul. Dar cand ma uit in jur si vad cate frumuseti se deschid in fata mea, ma mai luminez, mai inghit cate o pastila si imi recapat entuziasmul.

De asemenea, fiind perioada Craciunului, am un sentiment de tristete care ma tot bantuie, deoarece este prima oara cand sunt departe de familie si de prieteni in aceste zile. Compensarea o realizeaza noua mea familie, adica sotul meu iubit, -fiind primul Craciun petrecut impreuna in aceasta calitate-, precum si cealalta jumatate a gastii expeditioniste.

Ca sa nu va sperii prea mult, o sa ma opresc aici. Nu vreau sa para ca este un chin ceea ce facem: este o aventura extraordinara pe care nu o lasam sa fie umbrita de cele amintite, dar care, ca si orice lucru in viata, are si parti despre care nu prea ne place sa vorbim, dar care sunt cu noi si fac parte din noi.

De o luna si 2 zile am inceput sudamericana si, tragand linie, pot sa spun ca este absolut fantastic ce mi se intampla si ca ma simt extrem de norocoasa ca pot face si trai toate acestea.

P.S. In orice zi de acum incolo, surioara mea va naste.
Din pacate, nu pot sa fiu langa tine, ratusca, dar vreau sa stii ca ma gandesc in fiecare clipa la tine si iti doresc sa faci bebe repede, usor si sa fie sanatos/a. Iti tin pumnii sa fie totul bine .

Va imbratisez cu mult drag,
Lili.