Contrar celor prevestite, experienţa de astăzi din port nu a fost nici pe departe atât de kafkaesque precum ne era teamă, deşi nu lipsită de mici distracţii.

Am ajuns în port pe la 8:30, după ce a întârziat taxiul 30 de minute, şi am fost preluaţi de Remigio – primul dintre trepăduşii intermediarului nostru cu vama – care ne-a dotat cu permise de intrare în port, ne-am închiriat veste şi căşti de protecţie şi ne-am îndreptat spre hangarul 7 unde ne aştepta containerul.

Băieţii de acolo au desfăcut containerul şi înăuntru am găsit maşina aproape OK, singura problemă fiind că cei care au băgat-o acolo au uitat cheile în contact şi semnalizarea pornită, ceea ce a cam rezolvat bateria. Din fericire, Doomz era dotat cu un încărcător portabil şi am reuşit să o pornim şi să o mutăm într-un depozit, printre câteva zeci de Lexus-uri, plasme şi alte minunăţii.

Cu aceeaşi ocazie am prestat şi niscai şpagă la un funcţionăraş vamal – Electronico – care trebuia să semneze procesul verbal de intrare în port. Drept e că şi-a îndeplinit sarcinile exemplar

De acolo ne-am întors la intrare / birouri, teoretic pentru a găsi agentul vamal care să ne facă inspecţia vehiculului şi conţinutului. Aici s-a bulucit problema, o dată pentru ca señor agente ne-a chemat înapoi în 40 de minute, fiind în pauză de prânz, şi a doua oară pentru că lui Chiorilă (al patrulea trepăduş care ne-a fost repartizat şi cel mai lent/sictirit) nu i-a trecut prin cap să facem (sau măcar să începem, caci au durat o oră şi jumate) nişte formalităţi în acele 40 de minute, ci doar după ce se întorsese agentul, ceea ce ne-a cam stricat media orară.

Restul a fost OK, inspecţia a trecut fără surprize, însă am finalizat toate operaţiunile cu câteva minute peste ora 16:30, oră la care El Jefe care trebuia să ne semneze documentele finale s-a cărat acasă.

Costuri so far: 24 dolari taxiul dus-întors, 4 dolari rent-a-vest-and-hard-hat, 15 dolari şpaga, o zi de dansat step prin port. Not unreasonable, actually.

Aşa că rămâne pe mâine dimineaţă, bright and early, să rezolvăm problema şi să o tulim spre Peru. Încă nu ne-am hotărât pe care din cele două drumuri disponibile să o luăm şi nici până unde ajungem, dar ne auzim mâine din Chiclayo sau Trujillo, după cum ne-o fi norocul şi conexiunea la internet.

Şi ca să nu credeţi că glumim….

Later edit: La naiba, Doomz, scriem in paralel? We should get organized.

Anyways, ajunsi in port ne-am securizat bine de tot (poza, fingerprint si permis, vesta cu sclipici si casca anti-caramida) si apoi am mers cu autobuzul la containerul nostru unde eram intarziati-asteptati de un complet comitet de vreo 8 tipi care au trecut imediat la treaba noastra. Sigiliul a fost taiat cu un cleste din ala de furat biciclete si culmea, usile deschise au revelat masina corecta si intreaga. Ne-am luptat un pic cu tehnologia caci canadienii din partea franceza au considerat normal sa lase semnalizarea pornita de-a lungul voiajului de s-a consumat bateria toata de emotie. Noroc c-am avut un booster cu mine (mersi Costache) si cu chiu cu vai i-am dat de cap. Dupa asta lucrurile au degenerat intr-o ciudata stare de asteptare a altor lucruri (necunoscute si cu greu comunicate noua) de-a se intampla. Detaliile dulci cred ca le va relata Goanga concluzia zilei e ca am fost la aprox. 20-30 minute de-a scoate masina din port astazi; daca nu-l aveam pe Chiorila (Goanga-l va descrie) ca ajutor spre sfarsit maine in zori plecam spre Lima. Asa mai trebuie sa asteptam o noapte. Maine la 8 trebuie sa fim back in the port unde ni s-a promis ca-n 15 minute avem toate hartiile si putem sa scoatem masina (si sa si platim, of course). Deci totul este basically bine si, din cate am citit eu, suntem recordmenii internetului la importat masina in Guayaquil (celelate istorii ale oamenilor internetului variaza intre 4 si 13 zile pentru a iesi cu masina din port).

Si cu astea fiind relatate eu ma indrept spre culcare ca maine va fi o zi interesanta. Luam masina, revenim acasa unde incarcam bagajele facute de cu seara si speram sa ajungem macar pana la Chiclayo in Peru, adica cam 600 km de condus plus o trecere de frontiera care se anunta… deosebita.

Harta zilei de astazi (must zoom in):

View 07DEC09 – Port of Guayaquil, car import in a larger map

Sincer să fiu, deja mă lasă destul de rece oraşul ăsta şi sper să găsim cu ce să ne ocupăm timpul până luni, căci mie unuia îmi ajunge turismul guayaquilian. Drept e că un prim pas în acest sens l-am făcut deja prin închirierea unei maşini cu care să mergem o zi la Cuenca şi o zi prin jur (poate la vreo plajă or something).

Datorita portului, orasul este mai dezvoltat decat Quito şi americanismul este atat de bine impregnat aici, incat în cartierul în care locuim noi am trece usor ca fiind o familie de americani (în vacanta sau nu).

Zona turistica în care am fost ieri, este bine pazita de politisti: din 10 în 10 metri este cate unul postat. Am facut o plimbare pe malul raului Guayaquil, pe Malecon 2000, unde incep la un moment dat niste galerii cu magazine, asemanatoare galeriilor Orizont din Brasov, care ofera spre vanzare haine, incaltaminte, ceasuri, gablonturi, etc, de prost gust, dar la un pret exagerat de mare.

Din fericire, pentru mine incantarea a venit cand am intrat în gradina care se afla pe Malecon, o gradina tropicala cu flori şi arbori exotici, papagali şi fantani care mai racoreau putin cele peste 30 de grade din aer. O sa vedeti poze de la baieti.

Apoi am vizitat o biserica, dupa care am urcat exact 456 de trepte (erau numerotate, sa nu credeti ca am stat eu sa le numar… nu de alta, dar aveam de admirat peisajul) de pe Cerro Santa Ana, care este un un deal care are in varf un far şi ofera o panorama foarte frumoasa asupra intregului oras, precum şi asupra raului (un rau foarte murdar ).

Aceasta zona, treptele de pe Cerro Santa Ana, reprezinta cea mai mare poleiala a orasului: de fiecare parte a strazii, sunt magazine, puburi, restaurante, posibil şi case de locuit, frumos colorate şi aranjate, treptele lucesc de curatenie, sunt palmieri, totul pare idilic. De asemenea, cate un politist la fiecare cotitura a drumului. Insa, daca iti iei o clipa mintea de la caldura care te topeste şi oboseala care iti face genunchii sa tremure, si privesti mai bine în jurul tau, vezi ca, de fapt, cladirile viu colorate sunt doar pe laterala treptelor, iar orice spartura în ele, iti ofera o priveliste jalnica, de dealuri murdare, beton armat, case neterminate. Dar este de admirat efortul pe care l-au depus, sa poata oferi putinilor turisti pe care ii au ceva frumos de vizitat.

Premiul meu in urma urcusului, pe langa panorama vazuta, a fost o empanada cu pui cumparata de la una din casutele cele frumos colorate, care pe langa faptul ca a fost ieftina (50 de centi), a fost şi foarte buna

Masa principala am luat-o exact în momentul în care se facea economia de curent în oras (în fiecare zi, timp de o ora, tot orasul ramane fara curent electric), dar nu a fost nicio problema: ni s-a aprins o lumanare pe masa, iar lanterna era obligatorie daca foloseai baia A fost romantic.

Ca şi Quito, si Guayaquilul este foarte aglomerat, la intoarcere am trecut printr-un puhoi de oameni care nu se mai termina, iar traficul rutier este un haos de autobuze, destul de vechi, şi masini mici foarte vechi Taxiul care ne-a dus acasa, a fost subiectul amuzamnetului nostru, pentru ca la fiecare hop ne intrebam cat mai avem ca sa fim ca familia Flinstone… sa alergam cu slapii pe jos dar cu o carcasa de masina în jurul nostru . În fine, am ajuns teferi acasa şi ne-am extras toti 5, incet, incet din masina antica).

Azi, este prima zi de lupta pentru recuperarea masinii, asa incat Go cu Doomz sunt la lucru, în port. Mai norocoase, eu cu Daria am fost la piscina (cartierul nostru rezidential are un club cu teren de fotbal, de tenis, etc şi piscina cu sezlonguri), dar nu am stat foarte mult pentru ca este ingrozitor de cald.

Cam asta este pana acum cu Guayaquilul, pana data viitoare va pup pe toti şi va imbratisez tare, tare.

PS: La multi ani pentru ieri!