Posts Tagged lili
Home, sweet home :)
Posted by Lili in Sudamericana on January 25, 2010
Gata sudamericana…
Dupa patru avioane, 5 decolari si 5 aterizari (am avut o escala si la Cluj), am ajuns in Bucuresti, unde, la cele -14 grade, am simtit ca ni se desprinde fata instantaneu. Aici ne-au asteptat Ione si Cata si, pe o ceata care nu te lasa sa vezi mai mult de 2 linii in fata masinii, ne-au adus cu bine in Brasov (multumim foarte frumos).
Dupa o escala la Mama Go ca se intram in posesia cheilor de la casa si sa ne stranga in brate, pe la 5.30 dimineata, am ajuns si la casuta noastra care ne astepta frumoasa si curata, exact asa cum am lasat-o. De fapt nu chiar asa cum am lasat-o; aveam frigiderul plin de bunatati facute special pentru noi de Mama Go, bunatati care ne-au mers intai la suflet si apoi in stomac. Multumim tare mult. Pentru tot!
Astazi, dupa ce am reusit sa ne desprindem din pat, pe la ora 14.00, ne-am dus la un pranz copios pregatit de Mama Go, dupa care am avut o reuniune revigoranta si mult asteptata cu gasca noastra draga. A fost un sfarsit de saptamana minunat!
Maine dis de dimineata, la ora 8.00 vom fi la birou, iar la 8.30 in instanta: ne trezim brusc la realitate!
Cum vom avea timp, vom trage linia pentru a face bilantul sudamericanei si pentru a trage concluzia finala de la distanta si la rece (la propriu si la figurat 
).
Pana una alta, le uram drum bun Dariei si lui Doomz, sa aveti un zbor mai usor decat al nostru si sa ajungeti cu bine acasa!
P.S. Rodica, iti multumim mult pentru ca ai avut grija de dosarele clientilor nostri si de florile noastre. Nu puteam avea un ajutor mai bun!
Buenos Aires – mucho calor
Posted by Lili in Sudamericana on January 18, 2010
Caldura mare, mon cher! Cam asa a sunat repertoriul nostru de azi. Cum iesi pe strada, simti cum in 2 secunde te invaluie caldura si, pana si pleopele, iti transpira instantaneu. Multa apa si o palarie mare de soare a ajutat putin sa alunge disconfortul. In fine, cand ne-am simtit in stare sa trecem peste aceste mici neplaceri, ochiul si sufletul ne-a fost recompensat.
Prima zi de turism in Parisul Americii de Sud ne-a dezvaluit chiar… Parisul. Influenta europeana (spaniola, franceza si italiana in special) se vede la tot pasul, iar cladirile imense, care parca sunt aduse din Paris ori din Barcelona, te fac sa stai cu capul in sus, pana te readuce pe pamant un stalp binevoitor. Mi-a placut tare mult dantelaria care marcheaza inceputul acoperisului la orice cladire si, de asemenea, m-au impresionat dimensiunile uriase ale acestora: sunt pe atat de inalte, pe cat de late si de lungi.
Cartierul cel mai nou al orasului, Puerto Madero, se afla pe vechiul doc, are 20 de ani si niste zgarie nori care fac concurenta serioasa New York-ului. Aici sunt cele mai luxoase cladiri de birouri, hoteluri si zone rezidentiale de blocuri, atat de rezidentiale incat, probabil ca din cauza preturilor, destul de putine apartamente pareau a fi locuite. Insa privelistea pe care o ofera este minunata, sunt frumos si modern luminate, au gazon si aranjamente florale ingrijite, precum si un paznic la costum in postul de observatie.
De o parte si de alta a docului, pe timp de seara, plimbarea este foarte placuta: pe langa faptul ca aerul devine suportabil, poti admira macaralele lasate de decor luminate in diferite nuante, un iaht – muzeu, insa atractia principala este Puente de la Mujer, un pod care simbolizeaza o femeie si un barbat dansand tango. Mi-a placut ideea. Tot aici, exista restaurante pentru toate gusturile (cred ca si buzunarele); eu cu Go am preferat un sushi care a fost foarte, foarte bun.
Din pacate, am avut o problema cu cardul de memorie si toate pozele de astazi s-au pierdut, motiv pentru care va trebui sa ma credeti pe cuvant. Cam atat despre prima zi, maine exploram si alte locuri.
PS: Am citit si recitit toate comentariile la posturile noastre si vreau sa va multumesc de pe acum ca ati fost alaturi de noi si ca ati avut cate un cuvant frumos sa ne adresati. A ajutat mereu sa stim ca va intereseaza ce avem de spus si ca efortul nostru de sta pana noaptea tarziu (acum de expemplu e ora 02:02) nu e in van. Va multumesc si va imbratisez pe toti cu mare, mare drag!
Lili.
P.S. la P.S.: Am uitat sa multumesc si celor multi care ne-au citit si ne-au incurajat fara sa se faca vazuti pe blog. Pe unii va cunosc, pe altii nu, dar va multumesc in aceeasi masura. A insemnat mult orice gand bun indreptat spre noi. Multumesc!
Pentru Radu – asadar, la capatul pamantului…
Posted by Lili in Sudamericana on January 11, 2010
Postul de fata este dedicat lui Radu, membru al echipei noastre. Desi a participat la toate pregatirile si conferintele pe care le-am avut in cursul celui un an si jumatate de cand organizam expeditia, desi a rezistat eroic la toate vaccinurile necesare si astepta cu nerabdare aventura cea mare, un eveniment nefericit si total imprevizibil a facut imposibil ca Radu sa poata lipsi de acasa atata timp, motiv pentru care a trebuit sa renunte la megavacanta.
Sa stii, Radu, ca nu au fost prea multe zilele in care nu te-am pomenit, iar in aceste ultime zile, cand ne apropiam din ce in ce in mai mult de apogeu, m-am gandit foarte mult la tine, dorindu-mi ca lucrurile sa fi fost altfel, iar tu sa fii aici cu noi. Ar fi fost cu totul altfel ca discutiile lungi de pe skype sa fie transpuse in realitate cu toti membrii echipei. De multe ori am fi avut nevoie de latura ta pragmatica, dar ce este mai important, am fi avut nevoie sa fii cu noi. Ne vedem in doua saptamani si sper sa ai timp sa iti impuiem capul cu tot ce am trait si pentru tine .
Capatul lumii: drumul din Rio Grande pana in Ushuaia, si apoi Ushuaia in sine, este neasteptat de frumos si de spectaculos. Alungati orice gand de pustietate si nimic … probabil asta era in capul nostru cand ne imaginam unde vom ajunge. Ei bine, surpriza: cu cat te apropii de Ushuaia, intri intr-o zona de munte impresionanta, cu lacuri, rauri, dealuri, vegetatie bogata si munti acoperiti cu zapada. Se facea chiar si ski nautic pe unul dintre lacuri!
Apoi a urmat semnul de intrare in Ushuaia, unde pe mine m-a cuprins o bucurie enorma ca am reusit sa ducem proiectul pana la sfarsit, dar si pentru ca AM AJUNS LA CAPATUL PAMANTULUI! A fost un sentiment tare placut si sunt fericita ca l-am putut trai.
Apoi, dupa ritualul de cautat hotel – pe care il respectam cu sfintenie de aproape doua luni – am mancat la un irish pub, am dat o tura prin oras si am sarbatorit mai pe seara evenimentul tot la un irish pub – Dublin – unde unii au baut mai mult, altii mai putin 
, fiecare dupa stare si necesitate.
Asadar, Radu, pe scurt, cam asta este cu Ushuaia si cu cel mai sudic loc din lume: fin del mundo cum scrie aici peste tot.
Acum imi dau seama ca pe 21 noiembrie eram la mitad del mundo (jumatatea lumii – in drum spre Otavalo – Ecuador), iar acum, 10 ianuarie am ajuns la fin del mundo, Ushuaia – Argentina. Interesant…
Urmeaza Buenos Aires, iar pe 22 ianuarie hopa in avion si, dupa multe ore de zbor, ne intoarcem la realitate.
Ca sa fiu sincera mi-e dor de casa – de familie si de prieteni. Am realizat in excursia asta ca eu ma atasez de oameni si nu de locuri, ca orice peisaj frumos devine si mai frumos daca il poti admira cu oamenii pe care ii iubesti si care au un loc special in viata ta. In fiecare oras ori loc fain ne intrebam daca am putea trai acolo (uneori locurile erau groaznice asa incat adaugam un stimulent finaciar imaginar foarte mare eu as putea trai oriunde, atata timp cat ii am pe cei mentionati mai sus langa mine.
Ok, ar trebui sa ma duc si eu la somn, altfel o sa va filosofez pana dimineata (apropos, aici e 1.30 noaptea).
Va imbratisez cu drag,
Lili, de la capatul pamantului. (ce-mi place sa spun cuvintele astea )
5 luni :)
Posted by Lili in Sudamericana on January 9, 2010
Ieri am sarbatorit cu Go 5 luni de mariaj. Frumoasa biluna de miere avem .
La multi ani, dragule!
Tot din excursie
Posted by Lili in Sudamericana on December 20, 2009
De cand am inceput sa postez, am luat numai latura pozitiva din tot ce am vazut si trait. Dar poate ca este bine sa scriu si despre greutati si frustrari, adica despre ce ni se intampla zi de zi.
Este foarte greu si obositor sa o iei din loc in fiecare dimineata. Sa impachetezi bagajul, (sa concentrezi din trei rucsace, cele necesare pt 2-3 zile) sa fii sigur ca il faci cat mai ordonat si rapid, astfel ca seara, cand esti sfarsit de oboseala, sa stii exact ce unde este.
Ajuns la hotel, incepe etapa de studiere a baii: daca este si cum functioneaza apa calda, cum sa faci sa nu iti cada dusul in cap, sa nu uiti niciodata ca hartia igienica se arunca numai in cosul de gunoi, in caz contrar existand riscul sa te trezesti cu un wc infundat. La fel de importanta este si vanatoarea de prize: avem de incarcat telefoane, laptop, bateriile de la camera foto, etc, iar nu o singura data s-a intamplat sa existe doar o singura priza. Astfel, trebuie sa prioritizezi sau, eventual, sa te trezesti noaptea sa hranesti alternativ aparatele. Foarte importante sunt si adaptoarele de priza!
Dar pana sa ajungi sa faci aceste operatiuni, mai intai trebuie gasit hotelul . Asa incepe inca o ora sau chiar mai mult, de identificat strada pe care te afli (de multe ori nu mai corespunde numele), urcat – coborat pe stradute inguste, cautat printre hoteluri, vazut camere, negociat pretul. Dupa o zi intreaga de stat in masina, incepe sa creasca frustrarea din ce in ce, si iti vine sa te instalezi in prima camera ce ti se pune la dispozitie. La fel de importanta dar si obositoare este cautarea unui restaurant decent si acceptabil ca pret in care sa iti poti pune burta la cale, fara sa te trezesti a doua zi in baie.
O alta problema care ma chinuie, este starea de rau cauzata de altitudine: toti avem mereu cheaguri de sange uscat in nas, care uneori se transforma intr-un mic firicel care vrea sa iasa . Pe langa asta, ca de obicei, eu manifest toate celelalte simptome, precum greata, varsaturi, dureri de cap, etc cauzate de altitudine. Este extrem de enervant si uneori, ajung in punctul in care mi se pare ca nu mai merita efortul. Dar cand ma uit in jur si vad cate frumuseti se deschid in fata mea, ma mai luminez, mai inghit cate o pastila si imi recapat entuziasmul.
De asemenea, fiind perioada Craciunului, am un sentiment de tristete care ma tot bantuie, deoarece este prima oara cand sunt departe de familie si de prieteni in aceste zile. Compensarea o realizeaza noua mea familie, adica sotul meu iubit, -fiind primul Craciun petrecut impreuna in aceasta calitate-, precum si cealalta jumatate a gastii expeditioniste.
Ca sa nu va sperii prea mult, o sa ma opresc aici. Nu vreau sa para ca este un chin ceea ce facem: este o aventura extraordinara pe care nu o lasam sa fie umbrita de cele amintite, dar care, ca si orice lucru in viata, are si parti despre care nu prea ne place sa vorbim, dar care sunt cu noi si fac parte din noi.
De o luna si 2 zile am inceput sudamericana si, tragand linie, pot sa spun ca este absolut fantastic ce mi se intampla si ca ma simt extrem de norocoasa ca pot face si trai toate acestea.
P.S. In orice zi de acum incolo, surioara mea va naste.
Din pacate, nu pot sa fiu langa tine, ratusca, dar vreau sa stii ca ma gandesc in fiecare clipa la tine si iti doresc sa faci bebe repede, usor si sa fie sanatos/a. Iti tin pumnii sa fie totul bine .
Va imbratisez cu mult drag,
Lili.