Posts Tagged lima
Hipstereală de dimineaţă
Posted by Go in Sudamericana on December 11, 2009
E 9 dimineaţa şi stăm cu laptopurile şi caramel machiatto-urile la Starbucks în Miraflores, Lima, ca nişte mici hipstări ce suntem.
Am ajuns aseară pe la 9-10 seara, după un drum absolut spectaculos de la Trujillo – deşert, coastă, munţi, plajă, toate la un loc. Celălalt highlight al traseului a fost şpaga prestată la Policia Nacional pentru o depăşire pe linie continuă (nu spui cine, persoană importantă). Oricum, neaşteptat de scumpă şpaga la ei.
Odată ajunşi, am executat nişte sushi absolut excelent (deşi poate un piculeţ scump) la un restaurant din zonă şi până ne-am prins noi, trecuse deja de miezul nopţii aşa că am picat ca muştele.
Acum, după ce ne bem cafeaua, mergem să încercăm să vedem ceva-ceva din Lima în două ore şi apoi plecăm spre Nazca, la nişte liniuţe. Îmi pare tare rău că am intrat în aşa criză de timp, căci sunt sigur că aici merita să petrecem câteva zile. Pare a fi cel mai civilizat occidental, aglomerat şi dezvoltat oraş de pe traseul nostru de până acum şi (cel puţin Miraflores-ul) nu arată rău de loc.
Reveniţi diseară (respectiv mâine dimineaţă în România), căci promit poze spectaculoase de pe drum şi doar o parte sunt alb-negru!
Zzzzzzzzzzz
Posted by Go in Sudamericana on December 11, 2009
Lima. Sushi. Târziu. Somn. Netul nu merge. Scriem mâine. Bye now.