Posts Tagged masina
Ziua cea mai lungă
Posted by Go in Sudamericana on December 9, 2009
Nu ştiu cum face, dar Doomy mi-a luat-o iar înainte. Asta nu înseamnă că mă întrece. Aşa că, pentru cititorii noştri de limbă română, o sa prestez şi eu despre un post despre inimaginabila zi de azi, care a început la 6:30 am în Guayaquil, Ecuador şi acum, 22 de ore mai târziu, încearcă să se termine în Talara, God knows where.
Deşi aveam promisiunea că azi dimineaţă în 15 minute se rezolva problema maşinii şi la 8 trecute fix eram zbang în faţa portului, lucrurile au început să se complice când persoana care urma să ne semneze actul de introducere a maşinii în ţară (de altfel, un tip foarte OK şi foarte gay) s-a dovedit a fi într-o şedinţă până la 9. Cu asta, plus erorile de computer, s-a făcut 10 şi ceva până am avut actul în mână.
De aici am mai pierdut jumătate de oră aşteptând altă hârtie necesară la facturare, o oră şi ceva cu facturarea, plata, ştampilarea, reînnoirea permisului de intrare în port şi s-a făcut 12:15 până am ajuns la depozit.
Mai punem o oră scosul efectiv al maşinii din port, cu cozi, cântăriri, verificări şi reverificări de acte şi încă o oră drumul şi am ajuns acasă aproape de 3. Aici altă dixtracţie – încăputul bagajelor în maşină, o provocare mai mare decât ne aşteptasem.
Am pornit-o (pe cât posibil) voioşi spre graniţă, fiind totuşi stresaţi de informaţiile de pe internet conform cărora trecerea spre Peru cea mai apropiată nouă (Huaquilles) ar fi şi tare dificil de negociat. Well, a fost şi uşor, dar şi greu. Explic.
În primă fază, am crezut ca ne-a pus Jesus mâna în cap: o autostradă frumoasă care ducea la o trecere de frontieră elegantă, şi nimeni pe acolo. Bucuroşi, ne-am prezentat la ghişeul de paşapoarte ca să constatăm că de fapt aia era doar intrarea în Peru – ieşirea din Ecuador şi vama aferentă nefăcându-se pe autostrada care te ducea direct acolo, ci în Huaquilles, una la un capăt şi una la celălalt al satului. Normal.
Am făcut drum întors, am dat trei ture prin sat până ne-am ales cu toate ştampilele necesare, respectiv cele de ieşire din Ecuador pentru noi şi maşină în maxim o oră. Cu toate că exista un punct de intrare în Peru chiar acolo (cred ca am traversat de vreo cinci ori graniţa în cursul serii), am strâmbat din nas şi ne-am întors pe autostradă la intrarea descoperită iniţial.
Aici fu totul OK, în maxim 30 de minute ne-am ştampilat, ingresat, migraccionat, importat, etc. şi am pornit-o lipa-lipa prin Peru. Lipa-lipa pentru că, deşi drumul e foarte bun, în aproape fiecare localitate şi pe alocuri în afara lor stau poliţişti rutieri care te privesc sever, fără însă să te oprească. Aşa că ne-am oprit în Talara (sper ca zic bine), la un hotel foarte frumos descris de Doomz şi facem o pauză. Nu prea lungă însă, că mâine trebuie să ajungem până la Lima, and it’s a long way to the top if you wanna rock’n'roll.
Nu în ultimul rând, maşina este tot ce a promis să fie – mare (chiar dacă nu tocmai suficient pentru bagaje şi cel de-al cincilea pasager, dar ne descurcăm), frumoasă, deşteaptă şi, la ditamai motorul de 4 litri, devreme unde vrea ea. O să ne fie un partener de încredere 
N-avem poze pentru că (1) n-am avut cum să facem şi (be) aici se întunecă la 6, aşa că până am scos aparatul era beznă. Dar recuperăm.
Apropo de recuperat, eu aş încerca să recuperez ceva somn, aşa că mă opresc acum şi revin mâine seară din Lima. I know we can do it
Electronico, Guzganul Rozaliu şi Chiorilă
Posted by Go in Sudamericana on December 8, 2009
The bad: nu avem încă maşină.
The good: o să o avem mâine la prima oră şi plecăm spre Peru.
The ugly: obositoare experienţă
Contrar celor prevestite, experienţa de astăzi din port nu a fost nici pe departe atât de kafkaesque precum ne era teamă, deşi nu lipsită de mici distracţii.
Am ajuns în port pe la 8:30, după ce a întârziat taxiul 30 de minute, şi am fost preluaţi de Remigio – primul dintre trepăduşii intermediarului nostru cu vama – care ne-a dotat cu permise de intrare în port, ne-am închiriat veste şi căşti de protecţie şi ne-am îndreptat spre hangarul 7 unde ne aştepta containerul.
Băieţii de acolo au desfăcut containerul şi înăuntru am găsit maşina aproape OK, singura problemă fiind că cei care au băgat-o acolo au uitat cheile în contact şi semnalizarea pornită, ceea ce a cam rezolvat bateria. Din fericire, Doomz era dotat cu un încărcător portabil şi am reuşit să o pornim şi să o mutăm într-un depozit, printre câteva zeci de Lexus-uri, plasme şi alte minunăţii.
Cu aceeaşi ocazie am prestat şi niscai şpagă la un funcţionăraş vamal – Electronico – care trebuia să semneze procesul verbal de intrare în port. Drept e că şi-a îndeplinit sarcinile exemplar
De acolo ne-am întors la intrare / birouri, teoretic pentru a găsi agentul vamal care să ne facă inspecţia vehiculului şi conţinutului. Aici s-a bulucit problema, o dată pentru ca señor agente ne-a chemat înapoi în 40 de minute, fiind în pauză de prânz, şi a doua oară pentru că lui Chiorilă (al patrulea trepăduş care ne-a fost repartizat şi cel mai lent/sictirit) nu i-a trecut prin cap să facem (sau măcar să începem, caci au durat o oră şi jumate) nişte formalităţi în acele 40 de minute, ci doar după ce se întorsese agentul, ceea ce ne-a cam stricat media orară.
Restul a fost OK, inspecţia a trecut fără surprize, însă am finalizat toate operaţiunile cu câteva minute peste ora 16:30, oră la care El Jefe care trebuia să ne semneze documentele finale s-a cărat acasă.
Costuri so far: 24 dolari taxiul dus-întors, 4 dolari rent-a-vest-and-hard-hat, 15 dolari şpaga, o zi de dansat step prin port. Not unreasonable, actually.
Aşa că rămâne pe mâine dimineaţă, bright and early, să rezolvăm problema şi să o tulim spre Peru. Încă nu ne-am hotărât pe care din cele două drumuri disponibile să o luăm şi nici până unde ajungem, dar ne auzim mâine din Chiclayo sau Trujillo, după cum ne-o fi norocul şi conexiunea la internet.
Şi ca să nu credeţi că glumim….
Later edit: La naiba, Doomz, scriem in paralel? We should get organized.
Capitolul 1: în care eroii noştri ajung în Quito şi primesc veşti proaste
Posted by Go in Sudamericana on November 20, 2009
După aproape 48 de ore pe drumuri (pe paradoxalul traseu Braşov – Făgăraş – Sibiu – Cluj – Madrid – Amsterdam – Panama City – Quito) am ajuns şi noi (Go, Lili, Călin) în interiorul Ecuadorului şi proximitatea ecuatorului.
Drumul a fost lipsit de probleme, însă fantastic de lung şi obositor, iar echipa Dumitrească ne-a preluat profesionist de la aeropuerto şi ne-a depozitat la apartamentul închiriat în Quito-ul colonial, cu pereţii roşii şi un view neaşteptat (vezi poza 3).
Dimineaţă (pe la prânz) ne-am pornit la activităţi esenţialmente turistice, precum plimbat, făcut poze, mâncat (recomand Locro – supă-cremă de cartofi cu avocado, merge bine cu condimentul picant pe care îl găseşti pe orice masă – şi Churrasco – friptură de vită + ou prăjit cu orez, merge bine cu acelaşi condiment), maltratat limba spaniolă (soy vierga y orgoliosa!).
Quito (sau cât am văzut până acum) este pretty much aşa cum m-am aşteptat, în acelaşi timp spectaculos (vezi bisiericile, aranjamentul pe dealuri şi văi) cât şi destul de jegos şi sărăcăcios. Sunt sigur că nu am înţeles mare lucru din el, dar asta este prima impresie. Exotic şi haotic.
Autobuzele arată de parcă ar fi din anii 60, scot fum de parca ar merge cu cărbuni şi intră pe nişte străzi pe care abia încap doi oameni unul pe lângă celălalt şi toată lumea care se apropie de o intersecţie claxonează, bănuiesc pentru a-şi face cunoscută prezenţa, deşi nu am reuşit să înţeleg cum se stabileşte prioritatea de intrare în intersecţie.