Posts Tagged nazca
Heaven and hell – de la Nazca la Cusco în doar 17 ore
Posted by Go in Sudamericana on December 17, 2009
Când ne-am întors de la aeroportul din Nazca, în diverse stări – de la euforie la greaţă, inclusiv combinaţii – şi neştiind ce ne aşteaptă, am luat neinspirata decizie de a mai lenevi o oră-două, care pe la piscină, care pe net, aşa că am plecat spre Cusco aproape de 1pm.
Prima parte a drumului te urcă de la 500 la 4200m pe parcursul a vreo 100 şi ceva de kilometri, însă printre nişte peisaje atât de spectaculoase încât e greu să îţi dai seama dacă respiraţia grea e de la altitudine sau de la view-uri. Pozele de mai jos sunt făcute cam în vârful dealului, într-o lumină şi o linişte incredibilă.
După ce apuci să cobori vreo 500-600m, drumul o ia din nou vertiginos în sus, serpentină cu serpentină, până peste 4500m unde, dacă tragi 5 minute pe dreapta, stingi farurile şi te uiţi în sus, poţi vedea un cer atât de plin de stele încât, dacă te concentrezi puţin şi strângi din pleoape, cred că se vede şi Big Bang-ul.
Cam de prin zona asta entuziasmul nostru a început să scadă, fiind erodat încet-încet de oboseală, rău de altitudine şi realizarea că oamenii care ne ziceau că o să facem vreo 18 ore nu glumeau.
Pe la Abancay, după 10 ore de condus în care abia reuşisem să fac 400 şi ceva de kilometri, am predat volanul lui Şerbanică care s-a lovit de o problemă şi mai tristă: o ceaţă (sau un nor) insistentă prin care am avansat din ce în ce mai încet, dar din ce în ce mai sigur până la Cusco.
Ultimii 20 de kilometri i-a făcut Călin care apucase să doarmă o tură şi a fost în stare să ne ducă până la un hotel unde am picat rupţi de oboseală, dar cu sentimentul datoriei împlinite 
.
Mâzgălituri din spaţiu
Posted by Go in Sudamericana on December 17, 2009
Am ajuns la Nazca seara, pe la ora 9, şi am avut bafta să găsim din prima un hotel mai mult decât decent, care arăta exact aşa cum îmi imaginez eu Hotel California al Eagles-ilor. Bafta a continuat şi la masă – papa bun şi mult la un birt în centrul oraşului. Well, oraş e mult spus, deşi, fiind şi vineri seară, tot poporul invadase străzile şi discotecile (unele cu un playlist neaşteptat).
Dimineaţă devreme (înainte de 7) am tulit-o la aeroport căci auzisem noi un zvon ca asta ar fi cea mai bună oră de zburat. Acolo însă ne-am lovit de cartelul mafiot al companiilor care oferă zboruri deasupra liniilor, niciunii nefiind de acord să scadă preţul sub 40$ de persoană. După lupte seculare, am reuşit totuşi să obţinem un 38$ şi, în câteva minute, după ce am predat alcoolul medicinal şi brichetele (?!), eram în zbor într-un Cessna de fix 5 pasageri.
Ca şi paranteză, pentru mine a fost o premieră şi o surpriză extrem de plăcută zborul cu un avion de tipul asta; de fapt, atât de mult mi-a plăcut încât am început să mă interesez cam ce ar presupune obţinerea unui brevet de pilot (relax, mummy, se pare ca e foarte scump ).
View-ul de sus este absolut spectaculos – figurile, liniile, formele geometrice se întretaie unele cu celelalte, dar şi cu şarpele negru al Panamericanei şi sunt înconjurate din toate părţile de munţi. Figurile (balena, maimuţa, păianjenul, condorul şi preferatul meu – astronautul) sunt foarte faine şi dubios de precise, iar liniile şi celelalte forme geometrice se întind pe kilometri buni încât nu poţi să nu te întrebi ce Pachamama le-a trecut prin cap ălora care le-au făcut.
Avem, desigur, poze, însă din cauza ferestrei şi vitezei avionului, nu sunt atât de clare pe cât le-aş fi vrut. Mai vreau o dată