Posts Tagged port
Electronico, Guzganul Rozaliu şi Chiorilă
Posted by Go in Sudamericana on December 8, 2009
The bad: nu avem încă maşină.
The good: o să o avem mâine la prima oră şi plecăm spre Peru.
The ugly: obositoare experienţă
Contrar celor prevestite, experienţa de astăzi din port nu a fost nici pe departe atât de kafkaesque precum ne era teamă, deşi nu lipsită de mici distracţii.
Am ajuns în port pe la 8:30, după ce a întârziat taxiul 30 de minute, şi am fost preluaţi de Remigio – primul dintre trepăduşii intermediarului nostru cu vama – care ne-a dotat cu permise de intrare în port, ne-am închiriat veste şi căşti de protecţie şi ne-am îndreptat spre hangarul 7 unde ne aştepta containerul.
Băieţii de acolo au desfăcut containerul şi înăuntru am găsit maşina aproape OK, singura problemă fiind că cei care au băgat-o acolo au uitat cheile în contact şi semnalizarea pornită, ceea ce a cam rezolvat bateria. Din fericire, Doomz era dotat cu un încărcător portabil şi am reuşit să o pornim şi să o mutăm într-un depozit, printre câteva zeci de Lexus-uri, plasme şi alte minunăţii.
Cu aceeaşi ocazie am prestat şi niscai şpagă la un funcţionăraş vamal – Electronico – care trebuia să semneze procesul verbal de intrare în port. Drept e că şi-a îndeplinit sarcinile exemplar
De acolo ne-am întors la intrare / birouri, teoretic pentru a găsi agentul vamal care să ne facă inspecţia vehiculului şi conţinutului. Aici s-a bulucit problema, o dată pentru ca señor agente ne-a chemat înapoi în 40 de minute, fiind în pauză de prânz, şi a doua oară pentru că lui Chiorilă (al patrulea trepăduş care ne-a fost repartizat şi cel mai lent/sictirit) nu i-a trecut prin cap să facem (sau măcar să începem, caci au durat o oră şi jumate) nişte formalităţi în acele 40 de minute, ci doar după ce se întorsese agentul, ceea ce ne-a cam stricat media orară.
Restul a fost OK, inspecţia a trecut fără surprize, însă am finalizat toate operaţiunile cu câteva minute peste ora 16:30, oră la care El Jefe care trebuia să ne semneze documentele finale s-a cărat acasă.
Costuri so far: 24 dolari taxiul dus-întors, 4 dolari rent-a-vest-and-hard-hat, 15 dolari şpaga, o zi de dansat step prin port. Not unreasonable, actually.
Aşa că rămâne pe mâine dimineaţă, bright and early, să rezolvăm problema şi să o tulim spre Peru. Încă nu ne-am hotărât pe care din cele două drumuri disponibile să o luăm şi nici până unde ajungem, dar ne auzim mâine din Chiclayo sau Trujillo, după cum ne-o fi norocul şi conexiunea la internet.
Şi ca să nu credeţi că glumim….
Later edit: La naiba, Doomz, scriem in paralel? We should get organized.