Postul de fata este dedicat lui Radu, membru al echipei noastre. Desi a participat la toate pregatirile si conferintele pe care le-am avut in cursul celui un an si jumatate de cand organizam expeditia, desi a rezistat eroic la toate vaccinurile necesare si astepta cu nerabdare aventura cea mare, un eveniment nefericit si total imprevizibil a facut imposibil ca Radu sa poata lipsi de acasa atata timp, motiv pentru care a trebuit sa renunte la megavacanta.

Sa stii, Radu, ca nu au fost prea multe zilele in care nu te-am pomenit, iar in aceste ultime zile, cand ne apropiam din ce in ce in mai mult de apogeu, m-am gandit foarte mult la tine, dorindu-mi ca lucrurile sa fi fost altfel, iar tu sa fii aici cu noi. Ar fi fost cu totul altfel ca discutiile lungi de pe skype sa fie transpuse in realitate cu toti membrii echipei. De multe ori am fi avut nevoie de latura ta pragmatica, dar ce este mai important, am fi avut nevoie sa fii cu noi. Ne vedem in doua saptamani si sper sa ai timp sa iti impuiem capul cu tot ce am trait si pentru tine .

Capatul lumii: drumul din Rio Grande pana in Ushuaia, si apoi Ushuaia in sine, este neasteptat de frumos si de spectaculos. Alungati orice gand de pustietate si nimic … probabil asta era in capul nostru cand ne imaginam unde vom ajunge. Ei bine, surpriza: cu cat te apropii de Ushuaia, intri intr-o zona de munte impresionanta, cu lacuri, rauri, dealuri, vegetatie bogata si munti acoperiti cu zapada. Se facea chiar si ski nautic pe unul dintre lacuri!

Apoi a urmat semnul de intrare in Ushuaia, unde pe mine m-a cuprins o bucurie enorma ca am reusit sa ducem proiectul pana la sfarsit, dar si pentru ca AM AJUNS LA CAPATUL PAMANTULUI! A fost un sentiment tare placut si sunt fericita ca l-am putut trai.

Apoi, dupa ritualul de cautat hotel – pe care il respectam cu sfintenie de aproape doua luni – am mancat la un irish pub, am dat o tura prin oras si am sarbatorit mai pe seara evenimentul tot la un irish pub – Dublin – unde unii au baut mai mult, altii mai putin , fiecare dupa stare si necesitate.

Asadar, Radu, pe scurt, cam asta este cu Ushuaia si cu cel mai sudic loc din lume: fin del mundo cum scrie aici peste tot.

Acum imi dau seama ca pe 21 noiembrie eram la mitad del mundo (jumatatea lumii – in drum spre Otavalo – Ecuador), iar acum, 10 ianuarie am ajuns la fin del mundo, Ushuaia – Argentina. Interesant…

Urmeaza Buenos Aires, iar pe 22 ianuarie hopa in avion si, dupa multe ore de zbor, ne intoarcem la realitate.

Ca sa fiu sincera mi-e dor de casa – de familie si de prieteni. Am realizat in excursia asta ca eu ma atasez de oameni si nu de locuri, ca orice peisaj frumos devine si mai frumos daca il poti admira cu oamenii pe care ii iubesti si care au un loc special in viata ta. In fiecare oras ori loc fain ne intrebam daca am putea trai acolo (uneori locurile erau groaznice asa incat adaugam un stimulent finaciar imaginar foarte mare eu as putea trai oriunde, atata timp cat ii am pe cei mentionati mai sus langa mine.

Ok, ar trebui sa ma duc si eu la somn, altfel o sa va filosofez pana dimineata (apropos, aici e 1.30 noaptea).

Va imbratisez cu drag,
Lili, de la capatul pamantului. (ce-mi place sa spun cuvintele astea )