Looking back while looking forward
Posted by Go in Sudamericana on November 17, 2009
Ne-am gândit, ne-am răzgândit, ne-am propus, am ezitat, ne-am calculat, ne-am bugetat, ne-am cam speriat, ne-am hotârât, ne-am re-hotărât, ne-am dus, ne-am întors, ne-am sfătuit, ne-am conferenţiat, ne-am măritat, ne-am muncit, am răbdat, ne-am împrumutat, ne-am stresat, ne-am epuizat, ne-am terminat treburile, ne-am făcut bagajele şi mâine plecăm. Sper sa merite.
2.441 out of 11.147
Posted by Go in Sudamericana on November 18, 2009
Suntem la Madrid, ne-am refreshuit şi încercăm să dormim până la 4am. Slabe şanse, în ceea ce ma priveşte, pentru alţii însă e mai simplu 
Doomz, venim!
Lu’ Daria ii s-a cacat un colibri in ochi
Posted by dOOMY in Sudamericana on November 19, 2009
Suna grav si porcos si asa si este, dar despre asta mai incolo…
Noi suntem proaspat recuperati dupa primul incident de sanatate: o enterocolita ca pe vremea copilariei, cu toate simptomele posibile. Luni si marti am stat in pat toata ziua (luni am dormit toata ziua), am baut gatorade si ceva pastile locale (de la farmacie) si n-am mancat nimica. Partea buna e ca suntem perfectly OK now, partea proasta e ca habar nu avem de la ce ni s-a tras. Anyways, abia azi am scos nasul afara (prima zi fara soare) si am mers la gradina botanica, asa ca de convalescenta. Orhidee, cactusi, bananieri, porumb, ceapa, etc. Si plin de colibri. De toate felurile care se vanau cu sunete de razboi.
Din pacate am avut doar un walkaround lens cu mine asa ca poze bune mumu; am incercat io cate ceva dar trebuia sa ma apropiu mult de ei; pentru ca asta sa se poata intampla (ca io mi-s mai chior) Daria ii depista, mi-i arata cu degetul iar io ma duceam in directia degetului ca Niusi . Iar unul dintre colibrii aia faini cu coada lunga a tras o bomba chiar in ochiul stang a lu’ Daria. Cica ustura tare… 3 servetele umede mai incolo totul fu OK dar no, o intemplare mica si inedita. Diseara, in drum spre aeroport tragem un loz in cinstea lu’ Daria, the new StarWars kid
Other than that, alles ist OK. Poze am dar nu developate – tomorrow maybe. Acuma ne pregatim ca intr-o ora plecam sa intregim sudamericana noastra…
Capitolul 1: în care eroii noştri ajung în Quito şi primesc veşti proaste
Posted by Go in Sudamericana on November 20, 2009
După aproape 48 de ore pe drumuri (pe paradoxalul traseu Braşov – Făgăraş – Sibiu – Cluj – Madrid – Amsterdam – Panama City – Quito) am ajuns şi noi (Go, Lili, Călin) în interiorul Ecuadorului şi proximitatea ecuatorului.
Drumul a fost lipsit de probleme, însă fantastic de lung şi obositor, iar echipa Dumitrească ne-a preluat profesionist de la aeropuerto şi ne-a depozitat la apartamentul închiriat în Quito-ul colonial, cu pereţii roşii şi un view neaşteptat (vezi poza 3).
Dimineaţă (pe la prânz) ne-am pornit la activităţi esenţialmente turistice, precum plimbat, făcut poze, mâncat (recomand Locro – supă-cremă de cartofi cu avocado, merge bine cu condimentul picant pe care îl găseşti pe orice masă – şi Churrasco – friptură de vită + ou prăjit cu orez, merge bine cu acelaşi condiment), maltratat limba spaniolă (soy vierga y orgoliosa!).
Quito (sau cât am văzut până acum) este pretty much aşa cum m-am aşteptat, în acelaşi timp spectaculos (vezi bisiericile, aranjamentul pe dealuri şi văi) cât şi destul de jegos şi sărăcăcios. Sunt sigur că nu am înţeles mare lucru din el, dar asta este prima impresie. Exotic şi haotic.
Autobuzele arată de parcă ar fi din anii 60, scot fum de parca ar merge cu cărbuni şi intră pe nişte străzi pe care abia încap doi oameni unul pe lângă celălalt şi toată lumea care se apropie de o intersecţie claxonează, bănuiesc pentru a-şi face cunoscută prezenţa, deşi nu am reuşit să înţeleg cum se stabileşte prioritatea de intrare în intersecţie.
Câteva poze (doar de la mine, n-am apucat să le iau şi de la ceilalţi) şi veştile proaste după ele.
Veştile proaste sunt că am aflat de la compania de shipping că maşina n-a mai prins vaporul din Republica Dominicană (unde a avut escală), drept care, dacă suntem norocoşi (adica doar parţial ghinionişti) va ajunge nu pe 23 noiembrie, as scheduled, ci pe 3 decembrie. Nu ne e foarte clar de ce, însă apparently (deşi eu refuz să accept), nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru asta, situaţie în care toţi participanţii (un întreg lanţ de firme şi persoane din Montreal până în Guayaquil) dau vina unii pe ceilalţi şi zic că nu pot face nimic.
În principiu asta înseamnă în mod cert o schimbare de planuri, urmează să decidem în câteva zile cum anume, şi, în mod şi mai cert, o schimbare de buget. So: Hi mom! I need money!!!
Mâine mergem la Cotopaxi şi ne trezim devreme, aşa ca mă retrag. Mai povestim.
Punctul meu de vedere :) – partea 1
Posted by Lili in Sudamericana on November 21, 2009
Hola!
Drumul:
Brasov-Cluj… inghesuiti printre bagaje, si cand spun inghesuiti ma refer la faptul ca era greu de ghicit care erau bagajele si care erau picioarele noastre.. dar am ajuns …
Zborul:
Cluj-Madrid… 3 ore si 40 minute…. daca va spun ca am zburat cu Wizzair, multi dintre voi veti intelege fara sa povestesc in amanunt despre ce e vorba (un mic indiciu pentru ceilalti… imediat ce decoleaza avionul sandwichurile cu un miros puternic de ustoroi ies la iveala ca ciupercile dupa ploaie), iar echipajul de zbor are o grimasa pe fata de parca cineva il obliga sa faca jobul asta… dar am ajuns..
Madrid… dormit doua ore, (eu, pentru ca Dragos si Calin cum au dat de net cum au sarit pe el) intr-un hotel de 4 stele foarte elegant si aproape de aeroport, ceea ce ne-a facut sa credem ca e ok sa ajungem dimineata doar cu o ora inainte de zborul spre Amsterdam 
… Ha-ha… cand am ajuns in aeroport, La Barajas, eram la terminalul gresit, fapt pentru care am alergat cu toate bagajele pana la chek-in, de ne-au trecut toate transpiratiile… dar am ajuns…
Madrid-Amsterdam… 3 ore de zbor… KLM este o companie care isi trateaza clientii cu zambetul pe buze, echipajul de zbor este foarte relaxat si prajiturelele, cafeaua, etc pe care ni le-au dat pe avion au fost f bune…. deci am ajuns…
Amsterdam-Panama… dupa inca vreo 3 ore in aeroport la Amsertdam, ne-am imbarcat spre Panama. Entuziasm mare pe noi, plecam in expeditie la capatul pamantului! Yuhu!… De asemenea, un echipaj foarte amabil, mancare buna, bautura la discretie (si alcoolica si racoritoare.. vinul rosu de chile este buun )… Insa un zbor de 11 ore este extrem de lung.. in ciuda ecranului din fata mea cu filme, muzica, emisiuni de divertisment, audio-book-ul infipt in urechile mele, totusi zgomotul facut de avion a fost o mare piedica pentru mine si nu am putut sa dorm deloc… Cel putin cand am trecut peste Haiti am avut ce vedea: o priveliste superba se deschidea sub noi.. apoi cand ne-am apropiat de Panama, avionul s-a rotit si am trecut peste Canalul Panama, destul de jos ca sa il vedem bine, bine, ceea ce a fost foarte fain pentru noi … deci am ajuns in Panama… si aici am facut o escala de 3 ore… spre suprinderea noastra este un aeroport de pe care decoleaza deodata cate trei avioane spre directii diferite sau aceeasi directie, dar si din 2 in 2 minute.. adica este foarte, foarte aglomerat. Aici oboseala si-a facut efectul, asa ca la un moment data am adormit pe bancuta … Entuziasmul incepe sa scada:D…
Panama-Quito… desi a durat doar 2 ore, zborul asta mi s-a parut cumplit… diferenta de fus orar, oboseala, orele multe de pe drum s-au acumulat si parca nimic nu mai coopera cu mine … Entuziasm minim … dar am ajuns…
Quito.. YUHU….AM AJUNS LA DESTINATIE!!… dupa o coada interminabila la controlul pasapoartelor, dupa formalitatile de vama, adica dupa o ora de la aterizarea avionului, am fost intampinati de Daria si Serban, moment in care zambetul lor larg ne-a facut sa uitam de oboseala si sa ne reapuce entuziasmul! In sfarsit suntem in echipa completa si pornim cu un taxi spre apartamentul nostru din Quito.
Apartamentul:
….foarte frumos, ati vazut deja poze cu el… Eram atat de fericiti ca, in sfarsit suntem toti.. am sarbatorit cu cate o bere, Daria si Serban ne-au facut sadwichuri calde… a fost revigorant. Dupa care eu am picat … mintea mea refuza sa ma mai tina treaza, asa ca am facut un dus si am adormit inainte sa ating capul cu perna… He-he.. desi era trecut de ora 12 noaptea, ora Quito, la 3 dimineata deja m-am trezit… organismul nu poate fi pacalit asa usor… m-am mai chinuit eu putin in pat, dar pe la 5 am renuntat…
Prima zi de turism in Quito:
….. dar despre asata va povestesc in episodul urmator, pentru ca acum trebuie sa ma pregatesc pentru Otavalo… plecam in 20 de minute si eu sunt inca in pijama!!!
Va imbratisez tare pe toti!
Kha Leen is here too
Posted by Călin in Sudamericana on November 22, 2009
Before saying anything about this trip I need to thank some people who supported me: Oliver the savior is the top of le list and Carmen, my sweetheart is lending too. Paul is my hero because he landed to me the most precious lens I ever had for this king of photos. Thank you Mircea for the 16GB card and for all the support. Unfortunately we are sad because Radu is not joining us but is in our hearts for sure. I miss my grandmother hourly questions about us eating something. There are so many people I really want to give thanks to but the one that is directly responsible for giving me the disease is Costin and his blog. He gave me the virus and this is the start for a long addiction.
This is the second time I travel over Atlantic. First time I remember all the expectations and all the dream time spent with some special people in North America and the holidays that it is impossible to forget. This time I must confess that I was not expecting to see nothing more than a jungle in Machu Picchu and some big turtles in Galapagos. Nothing more! I swear!
I need to confess that I found an interesting exotic country. I find catholic religion not suitable for this kind of people. This kind of restriction is a way to taint those tribes and to give them something back in compensation for stealing their gold. But maybe I am wrong and they are happy with all this big churches and this language.
Nothing spectacular with the food and the main city is a big, crowded and stinky experience. The churches are filled with ethnic designs combined with roman architecture. It is heavy and intended to dominate… any way, I just can’t wait to go out and see some villages and people in their habitat.
All my feature posts will be fewer words and more pictures. Hope you like it!
Kha Leen
ps. first pictures
Getting high on Cotopaxi
Posted by Go in Sudamericana on November 22, 2009
Ziua a doua la Quito a fost uşor diferită de prima, pe de o parte prin faptul că nu am petrecut-o în Quito, iar pe de altă parte pentru că a consemnat o serie de premiere antologice.
Dar să nu anticipăm.
Ziua a început prost. Taxiul (teoretic minivan) pe care îl comandasem cu mari eforturi lingvistice din seara anterioară s-a dovedit a fi un Chevrolet Aveo în care ne era aproape imposibil să încăpem, după care nici nu ne-am înţeles cu şoferul la preţ, deşi îl negociasem prin telefon. Drept care ne-am dat jos. A doua problemă a fost un genunchi de-al lui Doomy care dădea rateuri. Drept care ne-am întors la apartament să îl tratăm, ocazie cu care am căutat alt taxi.
Şi, într-o perfectă ilustrare a dictonului tot răul spre bine, we got lucky.
L-am găsit pe Leonardo care s-a prezentat la scară cu un Hyundai Santa Fe mare şi încăpător şi ne-a dus la Cotopaxi.
Acum, când zic Cotopaxi, voi ştiţi că e un vulcan activ de 5.800m şi aţi fi tentaţi să credeţi că ne-a dus până undeva la poale de unde să ne descurcăm. Well… no. Am urcat cu Santa Fe-ul lui Leonardo până la 4.500m altitudine, unde l-am lăsat în parcarea special amenajată şi, ghidaţi de Jose, am luat-o pe jos întâi până la Refugio-ul de la 4800m şi apoi până la baza gheţarilor, la 5.000m. Bine, Doomz, 5.006, dacă aşa zice GPS-ul, să nu-l contrazicem.
Experienţa este greu de descris, fiind cu totul aparte din două motive: unul este frumuseţea zonei care pas cu pas îţi arăta din ce în ce mai mult, iar al doilea este că, la 4-5000m, oxigenul e mai mult lipsă. Motiv pentru care ne-a fost tare greu, dacă nu imposibil, să facem mai mult de 10-20 de paşi fără să ne oprim cu respiraţia tăiată.
Oricum, senzaţia de a ajunge până la 5.000m este extraordinară, feelingul de exaltare fiind poate ajutat si de lipsa de oxigen.
Mai mult nu ştiu ce să mai spun, aşa că o sa las pozele să vorbească. Enjoy!
5000
Posted by dOOMY in Sudamericana on November 22, 2009
According to me, highlightul primei saptamani fu Cotopaxi-ul pe care l-am urcat ieri pana la gulerul alb (de fapt si de drept efectiv n-am urcat decat putin supt 1Km) de-a lungul a 2 1/2 ore. 2 1/2 ore care s-au simtit ca un test de a-ti impinge inima pana la limita dupa care ai avea toate sansele sa-ti crape. Caci e greu de tot sa faci ori-si-ce-fel-de-miscare de la 4000m in sus, fara nici un moment de aclimatizare si cu doar o singura cescuta de ceai de coca impartita la 5 oameni ca nu mai aveam bani la noi. Nu poti decat sa privesti in jos spre papuci , sa faci pasi mici si rari si sa te straduiesti cat de mult poti sa-ti controlezi respiratia – adanc si rar. Toti am avut cel putin un moment in care am fost pe pragul sa cadem jos dar, daca te opresti din mers si nu faci nimica pentru 1-2 minute iti revii. Am ajuns pana la 5000 si un pic, de acolo urma ghetarul si alte probleme asa ca am lasat-o pe alta data… A fost ca la televizor
Azi furam la Otavalo – orasul despre care se zice ca gazduieste cel mai mare targ de artizanat sud american… dar las descrierea pe seama lu’ Daria. Maine Galapagos (\gə-ˈlä-pə-gəs, -ˈla-, -ˌgōs\ – pentru vorbitorii de limba engleza).
The united colors of Otavalo
Posted by Go in Sudamericana on November 23, 2009
Otavalo este un orăşel la 50-60 km de Quito unde, în fiecare sâmbătă, tot centrul este ocupat de o uriaşă piaţă de artizanat unde se vinde orice începând de la haine (tradiţionale şi moderne), suveniruri (magneţi şi pixuri) până la covoare, măşti de carnaval şi tot felul de instrumente muzicale – chitări, ukulele şi ceva ce semăna cu didgeridoo. Este pe malul unui lac şi la poalele vulcanului Imbabura.
Până acolo ne-a dus şi ne-a ghidat Leonardo, iar pe drum am trecut Ecuatorul (0 grade 0 minute latitudine). Odată ajunşi la Otavalo, ne-am apucat să explorăm marketul.
Sincer să fiu, având în vedere că nu sunt un fan al shoppingului, nu îmi trebuia nimic de acolo şi erau cam aceleaşi mărfuri, pentru mine a fost interesant în primele 10 minute, după care m-am cam plictisit
Lili şi-a luat pălărie de cowboy, cum îşi dorea de mult, Dumitreştii ceva covoare, iar Călin cadouri la tot poporul. Drept e că preţurile erau cel puţin rezonabile (cu titlu de exemplu, de 5 ori mai mici decât în Galapagos).
Am făcut şi o plimbare scurtă prin oraş, după care am pornit-o înapoi, mai ales că riscam să se închidă şoseaua din cauza unei sărbători religioase (vezi articolul despre El Quinche).
Pictures here:
El Virgen del Quinche
Posted by Go in Sudamericana on November 23, 2009
Pe drumul spre Otavalo, Leonardo ne-a arătat grupuri de oameni de toate vârstele care mergeau pe jos pe marginea şoselei şi ne-a explicat că a doua zi, duminică, urma să fie o sărbătoare religioasă a Fecioarei de la El Quinche şi că oameni din toată ţara mergeau spre acest sătuc (pe jos, cu autocarele, care cum apuca). Aşa că, la întoarcere din Otavalo am hotărât să o luăm şi noi pe acolo ca să vedem pentru ce e toată agitaţia.
Am găsit o biserică foarte frumoasă fix în mijlocul celei mai mari aglomeraţii din lume, un fel de piaţă plină de vânzători de trestie de zahăr, adidaşi şi alte chinezării şi oameni care te cântăresc pentru 10 cenţi.
Biserica era plină de lume, fuseseră scoase toate băncile şi tablourile şi se ţineau slujbe de un colectiv de popi foarte tineri. În faţă erau instalaţi cerşetorii şi înauntru găseai familii întregi care veniseră cine ştie de când şi de unde (am înţeles că lumea începe să se strângă cu o săptămână înainte) şi dormeau care pe unde apucau.
Tot poporul ăsta aştepta marea slujbă de duminică, care urma să fie live atât în biserică cât şi în piaţă, celebrând faimoasa apariţie a Fecioarei Maria în El Quinche şi se rugau pentru noroc, vindecare şi să câştige la loto.
Am plecat impresionaţi nu neapărat de biserică sau de locuri, cât de fervoarea religioasă a oamenilor care erau în stare de asemenea pelerinaje (în temperaturi de 30 de grade) şi să suporte asemenea condiţii epuizante.
Galapagos – the arrival
Posted by Go in Sudamericana on November 23, 2009
Când aterizezi în Galapagos, primul lucru pe care îl vezi este nimic. O insuliţă goală (Isla Baltra), acoperită de vegetaţie semi-deşertică şi un şopron (really) cu avioane în jurul lui. Apoi te întâmpină oficialii care te taxează cu 100$ şi te verifică la sânge ca bagajele cu care ieşi din aeroport să fie cele pe care le-ai şi predat la check-in. Dar distracţia abia începe.
Ca să ajungem în Puerto Ayora, pe Isla Santa Cruz, sediul nostru în Galapagos, a trebuit să luăm un autobuz care în mod inexplicabil ocoleşte toată Isla Baltra (unde e aeroportul), o barcă unde îţi pui bagajele pe acoperişul cabinei şi un alt autobuz care în fine ajunge unde aveam nevoie.
Când ne-am dat jos din autobuz cu cele 12 bagaje ale noastre, ne-am trântit în primul cafe de lângă staţia de autobuz unde am mâncat, respirat şi (unii) ne-am dat pe net. Apoi am luat legătura cu gazda Pablo care ne-a dus la casa unde vom sta cea mai mare parte din săptămână. Which is OK, doar că are un sistem tare ciudat pentru apă (se colectează zilnic, între 9 şi 11 şi trebuie să speri că nu se termină) şi nu are internet.
După ce ne-am instalat şi schimbat, am ieşit la o baie in ocean şi o plimbare prin oraş. Puerto Ayora este un fel de Vama Veche, doar că mai puţin aglomerat, cu vegetaţie exotică şi cu foci şi pelicani în loc de câini vagabonzi. Şi crabi. Exemple în pozele de mai jos.
Probleme: telefoanele merg foarte prost aici şi, având în vedere că nu avem internet acasă, e probabil ca săptămâna asta update-urile să fie mai puţin frecvente, but we’ll do our best.
Galapagos – Tortuga Bay
Posted by Go in Sudamericana on November 24, 2009
Ziua a doua pe Galapagos şi încercăm se ne consolăm cu ideea că vremea aici tinde mai mult spre înorat decât spre însorit.
După o cafea şi o porţie de internet la Cafe Hernan, am pornit-o spre Tortuga Bay. Ca să ajungi acolo din oraş, trebuie mers cam 40 de minute pe un yellow pink brick road printre cactuşi, şopârle şi diverse alte animăluţe prietenoase, iar odată ajuns pe plajă te întâlneşti cu iguanele. Asta l-a rezolvat pe Călin care a stat toată ziua şi a făcut poze la wildlife (le găsiţi in postul lui), în timp ce noi am facut baie şi snorkeling.
Eu unul am fost fan snorkeling, n-aş mai fi ieşit din apă nici după ce s-a făcut urât şi a început să plouă. Am văzut tot felul de peştişori, mai mult sau mai puţin coloraţi, corali şi multe altele. Din pacate n-am reuşit să fac poze cu toate că aveam underwater equipment, dar mai încercăm.
Azi mergem în căutarea ţestoaselor. Wish us luck.
P.S. Ne-am cam prăjit cu toţii, mai puţin Daria, mai mult Doomy şi Călin. Dar o să supravieţuim
The evolution revolution
Posted by dOOMY in Sudamericana on November 25, 2009
Partea cea mai buna a zilei de astazi e ca on-line trackingul de la MSC arata ca containerul cu daruri de Craciun a plecat din Caucedo, DO si sta sa ajunga in Guayaquil pe Decembrie 1. Daca lucrurile se invart precum am anticipat de la inceput inseamna ca avem un delay total de 3 zile which is not so bad. Vorba lu’ Papa, tot raul ‘nspre bine caci asa am ajuns si noi sa vedem cate ceva din Galapagosul asta. Cu durere insa caci, io cel putin (Lili si Calin next) ma misc cam intermitent din cauza sunburnului din prima zi. Eram la Tortuga Bay si era noros asa ca nu ne-am cremat deloc. Rezultatul sper sa fie mai bearable maine cand planuim sa mergem in partea insorita a insulei (ca si-n Hawaii, o partea a insulei e ploioasa iar cealalta e insorita) sa facem scufundari.
Pana atunci, astazi incercam sa book-uim o excursie de 1-2 zile pe alta insula si poate sa ne schimbam din nou biletele de avion (proces gratis si ca urmare foarte rewarding) ca sa ne sincronizam cu venitul masinii in Guayaquil. Apoi vrem sa mergem spre vulcanul local ca cica sunt niste pesteri de cotrobait.
Galapagos means tortoises. Huh.
Posted by Go in Sudamericana on November 25, 2009
Aşa s-a făcut că azi am fost să vedem ţestoasele. Din păcate, doar în rezervaţie.
Not much to say, so here’s some pictures: